Traficul navelor pe canalul Sulina şi braţul Chilia s-a dublat în ultimii ani

Numărul navelor care au tranzitat anul trecut canalul maritim Sulina şi braţul Chilia al Dunării a fost de cel puţin două ori mai mare decât cel din anul precedent declanşării războiului din Ucraina, dar cu toate acestea numărul evenimentelor navale în perioada comparată a fost aproape egal, potrivit unei informări transmise la solicitarea AGERPRES de către Autoritatea Navală Română (ANR).
AGERPRES - joi, 22 feb. 2024, 11:46
Traficul navelor pe canalul Sulina şi braţul Chilia s-a dublat în ultimii ani

Astfel, dacă în anul 2021, pe canalul maritim Sulina şi braţul Chilia al Dunării, graniţa româno-ucraineană, au tranzitat 2.003 nave, în 2022 numărul lor a ajuns la 3.815, iar anul trecut, la 4.523 de nave.

În perioada comparată, în anul 2021, potrivit Raportului privind evenimentele de navigaţie publicat pe site-ul ANR, pe raza judeţului Tulcea, care include şi braţul Tulcea pe lângă cele două căi navigabile amintite, s-au înregistrat 13 evenimente, în timp ce în anul 2022, doar pe canalul Sulina şi braţul Chilia au fost 18 evenimente, iar anul trecut numărul lor a fost de 14.

Pe canalul maritim Sulina, numărul accidentelor grave a scăzut de la două, în 2022, la zero, anul trecut, cel al accidentelor mai puţin grave s-a diminuat de asemenea de la cinci, în anul 2022, la patru, în anul 2023, iar cel al incidentelor de la opt, în anul 2022, la patru, anul trecut.

Pe braţul Chilia al Dunării, numărul evenimentelor a crescut însă. Astfel, în anul 2022, ANR a înregistrat un accident naval mai puţin grav şi două incidente, în timp ce anul trecut s-au semnalat trei accidente mai puţin grave şi trei incidente.

Scăderea numărului evenimentelor în care au fost implicate nave maritime şi nave de navigaţie pe ape interioare a fost explicată de conducerea ANR prin măsurile luate de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) din Galaţi pentru îmbunătăţirea siguranţei vaselor.

„În contextul creşterii valorilor de trafic, AFDJ Galaţi a luat măsuri de îmbunătăţire a semnalizării plutitoare pe calea navigabilă prin amplasarea de geamanduri suplimentare pe Dunărea Maritimă, între bara Sulina (locul în care Dunărea se varsă în Marea Neagră, pe canalul Sulina – n.r.) şi Brăila, facilitând astfel tranzitarea atât pe zi, cât şi pe timpul nopţii. Totodată, s-a suplimentat corpul piloţilor şi s-a menţinut operativitatea remorcherelor de intervenţie în porturile Dunării maritime”, se arată în adresa semnată de directorul general al ANR, Cosmin Laurenţiu Dumitrache.

Potrivit sursei citate, evenimentele produse în ultimii doi ani s-au soldat numai cu pagube materiale, fără victime, poluare sau blocări ale şenalului navigabil, în mare parte fiind eşuări, abordaje produse din cauze tehnice sau ca urmare a măsurilor de vigilenţă neadecvate regimului de navigaţie, aşa cum prevede Regulamentul de navigaţie pe Dunăre.

În urma celor 32 de evenimente înregistrate în ultimii doi ani, ca urmare a pagubelor materiale produse, Căpitănia Zonală Tulcea a deschis patru dosare în care, sub supravegherea procurorilor, se efectuează cercetări penale pentru infracţiuni conform Legii nr. 191/2003 privind transportul naval.

De asemenea, în 11 cazuri în care au fost constatate încălcări ale Regulamentului de navigaţie pe Dunăre, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar în zece evenimente înregistrate ca incidente este în lucru un dosar de natură civilă.

„Menţionăm că niciun eveniment produs pe canalul Sulina sau pe braţul Chilia nu are legătură cu conflictul armat din regiune”, se specifică în adresa ANR.

De la declanşarea războiului din Ucraina, tranzitul navelor pe Dunăre a crescut în contextul în care porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia, iar fluviul a fost una dintre principalele rute pentru exportul cerealelor din Ucraina.

Canalul maritim Sulina este prima cale de navigaţie pe Dunăre de pe teritoriul României recunoscută printr-un tratat internaţional şi singurul şenal navigabil din Deltă, iar tranzitul Dunării maritime se face doar dacă la bordul vasului există un pilot al AFDJ Galaţi.

De la declanşarea războiului din Ucraina, circulaţia navelor pe braţul Chilia al Dunării a crescut, doar de la începutul anului până miercuri, 21 februarie, înregistrându-se un accident grav, soldat cu eşuarea unei nave, şi un incident.

De la începutul anului până miercuri, 21 februarie, pe canalul Sulina şi pe braţul Chilia au tranzitat 500 de nave, potrivit ANR.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 87/2011 pentru efectuarea investigaţiilor tehnice privind siguranţa în cazul accidentelor din sectorul de transport maritim şi Ordinului MTI nr. 84/2010 privind publicarea acceptării Codului de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime, accidentul grav este un eveniment care poate implica incendiu, explozie, eşuare, coliziune, pagube produse de vreme rea, pagube produse de gheaţă, fisuri în corpul navei sau suspectarea defecţiunilor la corp, ce au condus la pagube structurale afectând starea de navigabilitate, cum ar fi spargerea corpului navei sub apă, imobilizarea motoarelor principale, pagube extinse la spaţiile de cazare, poluare şi/sau avarii care necesită remorcare şi/sau asistenţă de la uscat.

Accidentele navale mai puţin grave sunt cele care nu sunt încadrate ca accidente grave sau foarte grave (conform OUG nr. 87/2 OMTI nr. 84/2/Rezoluţia MSC 255(84) – cod de investigare) şi sunt utile în scopul folosirii informaţiilor înregistrate pentru evitarea producerii în viitor a aceluiaşi tip de accident.

Incidentul naval este un eveniment sau o serie de evenimente, altele decât un accident naval, care s-a petrecut în legătură directă cu operarea unei nave, care a pus în pericol sau, dacă nu ar fi fost corectate, ar fi pus în pericol siguranţa navei, persoanele de la bordul acesteia, orice altă persoană sau mediul.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu îl susține pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat la șefia BNR
Ciolacu îl susține pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat la șefia BNR
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale, din motive de stabilitate, potrivit unei declarații făcute la Prima TV...
Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner: Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică
Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner: Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia ...
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul ...
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. ...
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...