Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească

Economica.net
09 06. 2016
basescu_biografie_54925000_53438600_09203700_70793000

Şi soţia fostului preşedinte, Maria Băsescu, a primit cetăţenia moldovenească, potrivit sursei citate.

Traian Băsescu şi Maria Băsescu au solicitat cetăţenia Republicii Moldova pe data de 8 martie, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Ana Samson, consultant principal pentru relaţii publice al Preşedinţiei Republicii Moldova, precizând că cererile sunt în curs de avizare.

Traian Băsescu anunţase încă din 2013 că doreşte să depună cerere pentru cetăţenia moldovenească, după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat de preşedinte. De altfel, prima vizită pe care făcut-o, în aprilie 2015, a fost la Chişinău. Cu acel prilej, fostul şef de stat a spus că renunţă, pentru moment, la ideea de a solicita acordarea cetăţeniei moldoveneşti, invocând faptul că situaţia politică din această ţară nu este „propice” pentru un astfel de demers.

„Anterior am declarat că, în prima vizită efectuată la Chişinău, în calitate de fost preşedinte, voi solicita să primesc cetăţenia moldovenească. Nu am făcut-o fiindcă situaţia politică din Moldova nu este propice pentru aşa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetăţean al Republicii Moldova”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, în aprilie 2015.

Tot atunci, Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care i-a transmis că nu va fi o problemă acordarea cetăţeniei.

Reacţia fostului preşedinte


Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat mulţumit joi de faptul că a obţinut cetăţenia Republicii Moldova şi a subliniat că pentru el acest lucru era o obligaţie pe care şi-a asumat-o public.

‘Am avut o obligaţie. M-am angajat public să solicit cetăţenia Republicii Moldova. Am aflat astăzi că preşedintele Timofti a semnat decretul. Sunt mulţumit’, a afirmat Băsescu.

El a infirmat că ar avea planuri politice legate de Republica Moldova. ‘Nu am’, a răspuns Băsescu, întrebat în acest sens.

Preşedintele PMP a adăugat că va discuta cu şeful statului moldovean, Nicolae Timofti, în vederea depunerii jurământului în calitate de proaspăt cetăţean al Republicii Moldova.

‘Va trebui să vedem, va trebui să discutăm cu domnul preşedinte Timofti’, a spus Băsescu.