Traian Băsescu a promulgat OUG privind creşterea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea de aprobare a OUG privind creşterea pensiilor.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 13:15
Traian Băsescu a promulgat OUG privind creşterea pensiilor

Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, în sesiunea extraordinară din 29 ianuarie, cu 307 de voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

OUG 1/2013 prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

„De asemenea, se mai prevede aplicarea indicelui de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut preliminat, corespunzător anului precedent celui în care se deschide dreptul de pensie, şi valoarea punctului de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anii 2010 şi 2011”, se precizează în expunerea de motive.

Cu o zi înainte, OUG fusese adoptată şi de Senat.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...