Traian Băsescu, la summitul din Chile, alături de lideri din 60 de state UE şi din America Latină

Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă seară, la deschiderea Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, care reuneşte 63 de lideri din statele europene membre ale UE şi din ţările Americii Latine şi din zona Caraibelor.
Economica.net - D, 27 ian. 2013, 07:50
Traian Băsescu, la summitul din Chile, alături de lideri din 60 de state UE şi din America Latină

Preşedintele Băsescu a participat la fotografia oficială a şefilor de delegaţii şi la ceremonia de deschidere, unde au susţinut alocuţiuni preşedintele chilean, Sebastian Pinera, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

La eveniment sunt prezenţi de asemenea cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy, preşedintele Braziliei Dilma Rousseff, preşedintele Mexicului Enrique Pena Nieto.

Şi liderul cubanez Raul Castro se numără printre cei prezenţi la eveniment, acesta aflându-se pentru prima oară în compania celor mai importanţi lideri ai UE.

Liderii europeni şi din America Latină vor avea apoi o rundă de convorbiri în format închis, în care se va discuta în principal despre stimularea comerţului şi investiţiilor reciproce.

Şefii de state şi de guverne au programată în cursul serii şi participarea la un spectacol de călărie organizat de gazdele din Chile, precum şi la un dineu oficial oferit de preşedintele Sebastian Pinera.

Preşedintele Traian Băsescu urmează să susţină o conferinţă de presă despre participarea la acest summit duminică, în jurul orei 18.00 (ora României).

Miza acestei reuniuni este dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două zone prin semnarea de diverse acorduri de liberalizare, în condiţiile în care economiile ţărilor sud-americane au dovedit o rezistenţă mai bună la criza din ultimii ani, fiind în continuare pe creştere, iar nivelul comerţului între statele UE şi CELAC s-a dublat în ultimul deceniu, fiind evaluat anul trecut la 202 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 6,3% din comerţul întreg al UE şi 13% din cel al Americii Latine.

„Comerţul este parte integrantă a planului european de revenire economică. Într-un moment în care creşterea internă va fi lentă încă o vreme, din cauza reducerii comenzilor publice şi consumului, trebuie să ne intensificăm relaţiile economice internaţionale”, a subliniat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în discursul său de la începutul reuniunii.

România priveşte şi ea cu interes spre potenţialul regiunii sud-americane, în ultimii ani având loc o revenire a relaţiilor comerciale cu ţările din zonă, după o cădere semnificativă în anii ’90. În primele zece luni din 2012 exporturile României în America Latină au crescut cu 45%, nivelul total al comerţului cu aceste ţări fiind de 1,3 miliarde dolari pentru aceeaşi perioadă.

Un proiect important de investiţii este avut în vedere de Astra Arad privind realizarea în Brazilia a două fabrici pentru producerea de vagoane de marfă şi de călători şi de tramvaie, care ar putea reînnoda o tradiţie a achiziţiei de utilaje industriale româneşti de către ţările acestui continent, mai ales în anii ’70-’80.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Ministerul Energiei, Bogdan Ivan, aflat în vizită în Statele Unite, a declarat la Antena3 CNN că rafinăria Lukoil de la Ploiești, acum oprită, va fi repornită în 45 de zile, după......
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată pe care îl produc în Italia
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată ...
Antreprenorul Karimov Hamsa, fostul CEO al SOCAR Petroleum, subsidiară românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, ...
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Soia redevine de interes pentru fermierii români în anul agricol 2026/2027 datorită randamentelor bune și a marginilor ...
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată rapid și profit de milioane
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată ...
Primul detergent românesc sub formă de gel a fost creat în 2019 de o familie de români întoarsă de la muncă din Italia. ...