Circulaţia tramvaielor liniei 41, blocată miercuri de cel puţin trei ori. Traficul în Capitală este paralizat

Economica.net
11 01. 2017
15995377_1530677223639675_492897925_n_59520500

‘Principala problemă care a apărut miercuri dimineaţa pe reţeaua de tramvaie a fost legată de declanşarea sistemului sistemului mecanic de salvare. Este vorba de acel grătar care cade efectiv când detectează bolovani sau bulgări de zăpadă şi de gheaţă. De aceea, am fost nevoiţi să intervenim operativ, am avut echipe mai ales pe linia 41 şi în zonele critice ca să acţioneze cât mai rapid’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.

Acesta a precizat că, în prezent, nu există blocaje pe linia 41, iar în cel mult două ore se va relua circulaţia şi pe linia 32, după ce se va ridica restricţia de la Piaţa Coşbuc.

Bucureștiul este paralizat de ninsorile abundente din această noapte, mijloacele de transport în comun fiind blocate între stații, iar călătorii sunt nevoiți să caute rute alternative.

RATB a anunţat miercuri dimineaţa că tramvaiele liniilor 23 şi 32 şi autobuzele liniei 117 sunt deviate din cauza prăbuşirii unor ziduri ale fostei Fabrici de bere Rahova, pe Bulevardul George Coşbuc.

‘În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2017, pe Bd. G. Coşbuc, s-a prăbuşit o parte din zidul fostei fabrici de bere Rahova. Au intervenit echipajele ISU, iar circulaţia a fost interzisă total între Piaţa Chirigiu şi Rondul Regina Maria. Astfel, au fost deviate liniile RATB 23, 32 şi 117’, precizează reprezentanţii RATB.

Tramvaiele Liniei 32 vor circula pe traseul Dep. Alexandria, Cal. Rahovei, Cal. Ferentarilor, Zeţari, Str Anghel Alexandru, Şos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr Istrate, Str.11 iunie, Piaţa Unirii.

Totodată, a fost înfiinţată o linie navetă de autobuze care va asigura preluarea călătorilor de la Dep. Alexandriei, pe Calea Rahovei. până la Piaţa Chirigiu, cu întoarcere pe Str. Odoarei, Şos. Progresului, Cal. Rahovei, Depoul Alexandriei.

Tramvaiele Liniei 23 vor circula pe traseul de bază până la Parcul Carol, apoi pe Str. Dr. Istrate, Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Giurgiului, Terminal Zeţari.

Autobuzele Liniei 117 vor circula pe traseul de bază de la terminal Confort Urban până la Şos. Progresului, de unde va circula deviat pe ambele sensuri pe Str. Dr. C. Istrate, Str. 11 iunie, Piaţa Unirii.

Ce spune primarul Capitalei

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că RATB a scos pe traseu, miercuri dimineaţă, 770 de autobuze, 170 de troleibuze şi 250 de tramvaie şi că se poate circula în condiţii de iarnă.

„În condiţii de iarnă, dar se circulă în Capitală. RATB a scos în circulaţie 770 autobuze, 170 troleibuze, 250 tramvaie. Se acţionează pentru a evita blocajele, deoarece a nins abundent toata noaptea”, a scris primarul Capitalei pe Facebook.