„Tramvaiul corporatiștilor”. Ce zice STB despre peroanele liniei 5, considerate de unii călători prea înguste

12 04. 2026
tramvai 5 nou1

STB a adresat aceste nelămuriri într-un răspuns pentru ECONOMICA.NET.

„Lățimea peroanelor de tramvai din București este de minimum 1,4 m, în funcție de trama stradală și de perioada în care au fost realizate, având, în general, formă dreptunghiulară.

Pe tronsonul reabilitat al liniei 5, între Șoseaua Ștefan cel Mare și Pod Băneasa, toate peroanele au o lățime de 1,8 metri, respectând normele legale și standardele de siguranță. În prezent, acestea sunt prevăzute cu garduri de protecție pentru călători și cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.

Lățimea actuală a fost stabilită în funcție de configurația stradală, menținându-se două benzi de circulație auto”.

Circulația pe linia de tramvai 5 a fost redeschisă pe 8 martie 2026, asigurând legătura între nordul Capitalei (Aeroportul Băneasa) și estul Capitalei (terminalul „Pantelimon”).

Tramvaiele liniei 5 vor avea un interval de succedare de aproximativ 5-7 minute în zilele lucrătoare și de aproximativ 10 minute în zilele de weekend și sărbători legale.

Mai multe informații despre programul de circulație pot fi aflate pe platforma maps.mo-bi.ro, pe aplicația gratuită info.stb.ro sau pe site-ul operatorului de transport: stb.ro.