Transelectrica a inaugurat noua stație electrică de transformare 400 kV Arefu, investiție strategică pentru siguranța energetică a zonei Argeș-Vâlcea

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a inaugurat realizarea unui nou nivel de tensiune, respectiv de 400 kV în cadrul stației Arefu 220/110 kV, care asigură astfel stabilitatea și siguranța în funcționare a rețelei electrice de transport și alimentarea în condiții optime a consumatorilor din regiunea Argeș-Vâlcea, arată compania.
Mihai Nicuţ - mie, 26 feb. 2025, 12:42
Transelectrica a inaugurat noua stație electrică de transformare 400 kV Arefu, investiție strategică pentru siguranța energetică a zonei Argeș-Vâlcea

Investiția, cu o valoarea totală de peste 83 de milioane de lei, include realizarea stației de 400 kV în tehnologie GIS (Gas Insulated Switchgear) de ultimă generație, care  asigură un nivel ridicat de fiabilitate și siguranță operațională,  și montarea unui autotransformator de 400 MVA, 400/220 kV, arată compania.

Stația 400/220/100 kV Arefu joacă un rol esențial în evacuarea energiei electrice produse în centralele hidroelectrice din zonă, în special de Centrala Hidroelectrică  Vidraru, și contribuie la alimentarea consumatorilor din județele Argeș și Vâlcea, oferind în același timp flexibilitatea necesară pentru integrarea surselor de energie regenerabilă.

Lucrările au fost realizate de ASOCIEREA SIEMENS ENERGY SRL – ELECTROMONTAJ CARPAȚI S.A. – ELECTROMONTAJ S.A. în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024, iar proiectul a avut ca obiectiv principal consolidarea siguranței în funcționare a rețelei prin conectarea zonei Argeș – Vâlcea la rețeaua electrică de transport de 400 kV. Până la realizarea acestei investiții, această zonă era alimentată exclusiv prin stația 400/220/110/20 kV Bradu, prin intermediul unui inel de linii de 220 kV.

Prin realizarea noii stații și montarea autotransformatorului de 400 MVA, 400/220 kV, a fost creată o a doua legătură a acestui inel cu rețeaua electrică de transport de 400 kV, ceea ce aduce o creștere semnificativă a stabilității și fiabilității sistemului energetic, mai spune compania.

Totodată, montarea noului autotransformator asigură o mai bună integrare a rețelelor electrice și optimizarea fluxurilor de putere îmbunătățind stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național.

Un beneficiu major al acestei investiții îl reprezintă implementarea unor sisteme avansate de automatizare și control, care permit monitorizarea continuă a echipamentelor prin funcții specifice de supraveghere automată, autotestare și autodiagnoză, asigurând astfel o mentenanță predictivă a echipamentelor.

Prin realizarea nivelului de tensiune  de 400 kV in stația  Arefu se permite creșterea capacității de racordare la rețea a atât unor noi centrale de producție a energiei electrice, cât și a unor noi consumatori.

Nivelurile de tensiune 220/110 kV din Stația Electrică de Transformare Arefu, puse în funcțiune în perioada 1967-1968, au fost modernizate printr-un proiect de investiții încheiat în anul 2023.

CNTEE Transelectrica SA își concentrează eforturile pe investiții strategice pentru retehnologizarea și modernizarea Rețelei Electrice de Transport (RET). Conform Planului de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2024 – 2033, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei, proiectele destinate retehnologizării și modernizării instalațiilor electrice planificate pentru următorii 10 ani au cea mai mare pondere din valoarea Planului de Dezvoltare, echivalent cu aproximativ 2,9 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Groenlanda:Danemarca anunţă crearea unui grup de lucru cu SUA, cu care rămâne dezacorduri, după întâlnirea de la Washington
Groenlanda:Danemarca anunţă crearea unui grup de lucru cu SUA, cu care rămâne dezacorduri, după întâlnirea de la Washington
Danemarca a anunţat miercuri crearea unui grup de lucru cu Statele Unite pentru a aborda 'dezacordurile' dintre ele în ce priveşte viitorul Groenlandei, după întâlnirea pe care au avut-o la......
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare ...
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...