Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET

31 08. 2026
transelectrica statie

„Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA Transelectrica SA a semnat în data de 28 august 2026, cu Ministerul Energiei, două contracte de finanţare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de peste 351 de milioane de lei, pentru proiectele de investiţii „Optimizarea funcţionării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” şi „Creşterea calităţii reglajului de tensiune în staţia Gutinaş”. Cele două investiţii vizează creşterea siguranţei şi eficienţei în funcţionare a Reţelei Electrice de Transport, prin implementarea unor tehnologii avansate de monitorizare şi reglaj, precum şi creşterea capacităţii Sistemului Electroenergetic Naţional de a integra noi capacităţi de producţie din surse regenerabile”, informează un comunicat al companiei.

Transelectrica a depus, în luna august 2025, aplicaţiile pentru cele două proiecte în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, la Comitetul pentru investiţii pentru Fondul pentru Modernizare şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei şi Directivei 2003/87/CE.

Comisia Europeană a aprobat finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte, valoarea totală aprobată fiind de 351,143 de milioane de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 67 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, pentru proiectul „Optimizarea funcţionării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 18,623 milioane de euro, echivalentul a 97,65 milioane lei, fără TVA. Obiectivul principal al proiectului este creşterea siguranţei în funcţionare a liniilor electrice aeriene, prin diagnoza şi estimarea online a stării tehnice a acestora, pe baza datelor obţinute în timp real.

„O componentă importantă a investiţiei este operaţionalizarea conceptului Dynamic Line Rating (DLR), prin furnizarea către Operatorul de Sistem a unor informaţii precise şi în timp real, care vor permite o mai bună utilizare a capacităţii de transport a liniilor electrice aeriene şi adaptarea acesteia în funcţie de condiţiile meteorologice. Implementarea acestei soluţii va contribui la reducerea riscurilor şi la creşterea fiabilităţii şi eficienţei în funcţionare a liniilor electrice aeriene”, precizează Transelectrica în comunicat.

Proiectul constă în achiziţia şi montarea unor sisteme de monitorizare online pentru 27 de linii electrice aeriene din toate zonele ţării şi este inclus în Planul de Dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport pentru perioada 2026-2035, înscriindu-se astfel în continuitatea strategiei companiei de modernizare şi digitalizare a infrastructurii de transport al energiei electrice.

În ceea ce priveşte proiectul „Creşterea calităţii reglajului de tensiune în staţia Gutinaş”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 48,345 milioane de euro, echivalentul a 253,493 de milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează modernizarea reţelei de transport al energiei electrice din zona Moldovei prin implementarea unei soluţii avansate de reglaj dinamic al tensiunii.

Astfel, staţia Gutinaş, un nod critic în reţeaua de transport din estul României, va fi echipată cu un sistem STATCOM cu o capacitate de ą150 MVAr, conectat la bara de 400 kV. „Echipamentul va permite reglajul continuu şi rapid al puterii reactive, contribuind la stabilizarea tensiunii în condiţii de variaţie rapidă a sarcinii, reducerea pierderilor tehnologice, estimate la 3.283 MWh/an, integrarea suplimentară a circa 500 MW din surse regenerabile şi creşterea siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN)”, susţin reprezentanţii Transelectrica.

Proiectul este inclus în Planul de Dezvoltare a RET 2022-2031 şi se aliniază obiectivelor naţionale şi europene privind tranziţia energetică şi decarbonizarea. De asemenea, acesta face parte din iniţiativa CARMEN, fiind recunoscut ca Proiect de Interes Comun (PCI) la nivelul Uniunii Europene.

Prin semnarea celor două contracte de finanţare şi atragerea a peste 351 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare, Transelectrica continuă implementarea investiţiilor destinate modernizării şi digitalizării Reţelei Electrice de Transport, creşterii siguranţei şi eficienţei în funcţionare şi dezvoltării capacităţii infrastructurii de transport de a integra producţia de energie electrică din surse regenerabile, au mai transmis reprezentanţii Transelectrica.