Fitch retrage ratingul Transelectrica, din motive comerciale

Fitch Ratings, una dintre cele mai mari agenții de evaluare financiară din România, a anunțat, în comunicatul în care anunță ratingul pentru Transelectrica, că nu va mai oferi acest serviciu.
Economica.net - vin, 20 dec. 2019, 11:57
Fitch retrage ratingul Transelectrica, din motive comerciale

“Ratingul a fost retras din motive comerciale. Fitch nu va mai oferi ratinguri și analize referitoare la Transelectrica”, arată agenția.

În comunicat se arată că Fitch Ratings a reconfirmat, în data de 19 decembrie 2019, rating-ul pe termen lung al Companiei, la nivelul celui înregistrat în anul 2018, respectiv ‘BBB’, perspectiva stabilă.

“Prezenta opinie de rating de credit reflectă profilul solid de afaceri al Transelectrica ca operator de transport și sistem, ale cărui venituri sunt susţinute de baza activelor reglementate (BAR), precum și de abordarea prudentă şi responsabilă în derularea activităţii operaţionale. Calificativul obţinut se situează cu o treaptă peste rating-ul suveran (BBB-/stabil)”, arată Transelectrica, în comunicatul remis Bursei referitor la ratingul Fitch.

Totodată, compania arată că, în prezent, este evaluată și monitorizată de către agenția de rating Moody’s Investors Service.

Compania nu a explicat care sunt motivele comerciale ale retragerii ratingului de către Fitch.

Transelectrica este opratorul sistenului energetic național, este listată la Bursa de Valori București și este deținută în proporție de 58% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută în România, alimentată atât de investițiile publice în......
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că bugetul Bulgariei pe 2026 reflectă sporirea riscurilor pentru ...
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația e-Terra
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui, atac cibernetic, care a generat ...