Transelectrica scoate la licitație lucrările pentru noua linie și stație de 220 kV Ostrovu Mare

Transelectrica a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul de licitație pentru realizarea proiectului  “Stația de 220 kV Ostrovu Mare”-lot 1, “LEA 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET-Etapa I”-lot 2.
Mihai Nicuţ - J, 07 iul. 2022, 16:49
Transelectrica scoate la licitație lucrările pentru noua linie și stație de 220 kV Ostrovu Mare

Valoarea estimată a lucrărilor este de circa 97 de milioane de lei, dintre care 44,4 de milioane stația și 52,4 milioane linia. Transelectrica așteaptă ofertele companiilor care vor să se înscrie la licitație până la 31 august.

Iată descrierea proiectelor, așa cum apare ea în anunțul Transelectrica

Lot 1 -Statia de 220 kV Ostrovu Mare. Analiza energetică a zonei Porţile de Fier I, Cetate, Calafat, Halânga si Porţile de Fier II – Gogoşu a scos în evidenta necesitatea schimbării soluţiei de evacuare a energiei produse în CHE Porţile de Fier II către S.E.N. prin realizarea unei staţii noi de conexiuni 220 kV langa stația CHE Porţile de Fier II, racordată printr-o LEA de 220 kV d.c. (dublu circuit) nouă, la LEA 220 kV d.c. existentă Porţile de Fier I – Cetate (circuitul 1).

Aceasta presupune realizarea unei stații noi de 220/110 kV, în conformitate cu cerințele CNTEE Transelectrica SA privind instalațiile primare și secundare. Stația 220kV Ostrovu Mare va fi amplasată în judetul Mehedinti, lângă stația existentă 110/20/6 kV Ostrovu Mare aparținând SC Hidroelectrica SA, care se găsește în imediata vecinătate a CHE Portile de Fier II. Terenul pentru stația nouă de 220 kV se află în proprietatea C.N.T.E.E. Translectrica S.A.

Schema stației de 220 kV va fi cu bară simplă secționată printr-o cuplă longitudinală cu întreruptor, la care se vor racorda următoarele celule:

– 2 celule de linie (L.E.A. 220 kV Porțile de Fier 1 și L.E.A. 220 kV Cetate circuitul 1);

– 2 celule de autotransformator de 200 MVA, 220 kV, AT1 și AT2;

– 1 celulă de cuplă longitudinală 220 kV;

– 2 celule măsură pe bare 220 kV, CM1A și CM1B;

Stația va fi de tip exterior, cu izolație în aer, echipată cu echipamente de tip convențional (AIS).

Lot 2 – LEA 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET-Etapa I. Urmare a analizei de sistem şi calcule tehnico-economice efectuate de SC I.S.P.E. SA în cadrul lucrării „Studiu privind optimizarea reţelei de transport şi distribuţie în zona staţiilor Drobeta Tr. Severin, Reşiţa, Timişoara, Arad, Cetate şi Calafat pentru sporirea nivelului de siguranţă în funcţionarea SEN s-a propus schimbarea soluţiei de evacuare în SEN (actual la tensiunea de 110 kV) a energiei produse în CHE Porţile de Fier II.

Analiza energetică a scos în evidentă necesitatea schimbării soluţiei de evacuare a energiei produse în CHE Porţile de Fier II către SEN prin realizarea unei staţii noi de conexiuni 220 kV la Ostrovu Mare, racordată printr-o LEA de 220 kV d.c.(dublu circuit) nouă la LEA 220 kV d.c. existentă Porţile de Fier I – Cetate (circuitul 1) pe traseul cel mai scurt (aprox. 32 km).

Construirea noii „LEA 220 kV d.c. Ostrovu Mare – RET”, este necesară şi oportună deoarece asigură evacuarea puterii produse în hidrocentrala Porţile de Fier II, măreşte siguranţa în funcţionare a SEN, creşte flexibilitatea în exploatare și conduce la reducerea pierderilor în SEN. LEA 220 kV, care constituie “LEA 220 kV d.c. Ostrovu Mare – RET“, începe din viitoarea staţie 220/110 kV Ostrovu Mare de evacuare a puterii produse în hidrocentrala Porțile de Fier II și străbate 5 de unităţi administrativ teritoriale din județul Mehedinți.

Traseul/culoarul liniei proiectate nu afectează intravilanul localităţilor străbătute, conform regimului juridic specificat în Certif. de Urbanism emise de către Consiliul Judeţean ale judeţului Mehedinti.

Traseul proiectat al LEA 220 kV d.c. Ostrovu Mare – RET traversează 5 teritorii administrative (Gogoşu, Gruia, Jiana, Vânjuleț şi Vânju Mare) din cadrul jud. Mehedinţi. Lungimea traseului LEA 220 kV d.c. Ostrovu Mare–RET este de 31,62 km.

Te-ar mai putea interesa și
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business Magazin
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business ...
Lanțul de magazine cu articole pentru casă English Home ar urma să îşi închidă toate magazinele din România, potrivit informaţiilor obţinute din piaţă de publicația Business Magazin....
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
Uniunea Europeană a condamnat miercuri în termeni fermi sancţiunile impuse recent de SUA împotriva a cinci personalităţi ...
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ce s-a întâmplat în această perioadă istorică
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ...
Parlamentul algerian a adoptat miercuri în unanimitate o lege care criminalizează colonizarea franceză (1830-1962) şi ...
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele excepții sunt Simultan și Monor, procesatori autohtoni
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele ...
Cantitatea totală de lapte cumpărată de prim-cumpărători de la fermele din România a scăzut anul acesta cu 5% față ...