Transelectrica se chinuie de doi ani să modernizeze stația Fundeni, unde a fost o nouă avarie, a patra în patru ani. Acuză blocaje în licitații

Transelectrica se chinuie de doi ani să modernizeze o parte din echipamentele din stația de înaltă tensiune Fundeni, din nord-estul Capitalei, cea la care ieri dimineață a avut loc o avarie care a afectat pentru scurt timp circa 100.000 de locuitori ai Capitalei. Nu a reușit din cauza blocajului generat de procedurile de achiziție. În ultimii patru ani, au avut loc însă patru avarii la stația Fundeni.
Mihai Nicuţ - mie, 25 nov. 2020, 10:52
Transelectrica se chinuie de doi ani să modernizeze stația Fundeni, unde a fost o nouă avarie, a patra în patru ani. Acuză blocaje în licitații

“Referitor la incidentul din 24 noiembrie de la staţia Fundeni, această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007, echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani. Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare”, a declarat, la conferința Focus Energetic, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica, răspunzând unei întrebări pe această temă.

“Transelectrica a iniţiat această procedură de inlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie.

La prima procedură nu s-a prezentat niciun ofertant, la a doua procedură au fost depuse oferte foarte mari, am încheiat a treia procedură de achiziţie care a fost contestată în instanţă, iar de șase luni este complet blocată. Ca o informaţie de actualitate, ieri am primit decizia instanţei, definitive, că am câştigat şi că vom reuşi să retehnologizăm şi să schimbăm toate echipamentele secundare astfel încât staţia să fie aptă şi să nu mai avem probleme”, a explicat directorul.

”Marţi dimineaţa, 24 noiembrie 2020, în jurul orei 8:26, s-a înregistrat o avarie în reţeaua electrica de transport în Staţia Electrică de Transformare 220/110 kV Fundeni, care a afectat alimentarea unor staţii ale operatorului de distribuţie în partea de nord şi de est a municipiului Bucureşti. Cea mai mare parte a consumului a fost realimentat până la ora 8:37, realimentarea integrală asigurându-se până la ora 8:46. Din verificările preliminare a fost identificată o cauză tehnică în circuitele secundare, analiza finală a avariei urmând a fi definitivată în cel mai scurt timp”, a anunțat Transelectrica ieri dimineață.

În ultimii ani, au avut loc mai multe avarii la stația Transelectrica de la Fundeni. Dincolo de cea de ieri, una a mai avut loc în anul 2019. În data de 12 iulie 2019, la ora 10.30, când se retrăgea un transformator și a fost afectat din greșeală un altul, care era însă în sarcină.

Două avarii au avut loc și în 2017. Prima, pe 21 octombrie, și norocul a fost că a avut loc la 4.30 dimineața, așa că în zonele afectate, cartierele bucureştene Obor şi Fundeni, precum şi o parte din localităţile Otopeni, Afumaţi şi Fundeni, mai puțini consumatori au avut de suferit.

Nu la fel a fost la doar câteva zile distanță. O nouă avarie la stația Fundeni a avut loc în data de 1 noiembrie 2017, la ora 16.40, când angajații au repus în funcțiune bara de alimentare afectată de avaria inițială și a declanșat și celălalt transformator. Sau fost afectate mai multe cartiere din zona de est şi de nord a Capitalei, inclusiv polul de birouri din zona Pipera. Toți consumatorii au fost realimentați după circa o oră.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind proiectele identificate de noi, la finalul anului vom avea în plus spre 500......
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat de BEI
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un nou ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj de aproape 170 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 2% pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare ...
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Reforma justiției este adesea discutată ca un exercițiu tehnic, rezervat profesioniștilor sistemului. În realitate, ...