Transelectrica și E.On au demarat CARMEN, un proiect “smart grid” din România, cu legături spre Ungaria și Moldova

Astãzi, 7 octombrie 2021, Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA,  Bogdan Toncescu, și Directorul General al Delgaz Grid SA, compania de distribuție de energie electricã și gaze naturale parte a grupului german E.ON, Dragoș Bãrbulescu, au semnat, în prezența echipelor de proiect, Acordul de Parteneriat pentru implementarea proiectului Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN), arată Transelectrica într-un comunicat
Mihai Nicuţ - joi, 07 oct. 2021, 15:31
Transelectrica și E.On au demarat CARMEN, un proiect “smart grid” din România, cu legături spre Ungaria și Moldova

CARMEN este un proiect dezvoltat în parteneriat cu operatorul de transport maghiar MAVIR și se aflã în proces de evaluare la nivelul Comisiei Europene în vederea admiterii pe Lista a 5-a de Proiecte de Interes Comun (PCI) din aria tematicã „Smart Grids”.

“Prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizeazã modernizarea și dezvoltarea rețelelor de transport și de distribuție, precum și creșterea interoperabilitãții acestora, atât la nivel național, cât și european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun. Astfel, se estimeazã modernizarea a 23 de stații de transformare, 65 de posturi de transformare, linii aeriene de înaltã tensiune și implementarea tehnologiilor IT și de comunicații specifice, instalarea în rețeaua electricã de transport  a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul sistemului energetic”, arată Transelectrica.

„Viziunea Transelectrica în domeniile cercetãrii și inovãrii, eficienței energetice, tehnologiilor noi, managementului activelor și digitalizãrii urmãrește atingerea obiectivelor de SMART GRID, un concept absolut necesar în realitatea sistemelor energetice la nivel european. Proiectul CARMEN este unul îndrãzneț care prefigureazã definirea și implementarea rețelelor inteligente, fundamentat pe principii de colaborare, tehnologii și sisteme de vârf pentru managementul rețelelor. Din perspectiva abordãrii de management, țintele noastre converg cãtre accelerarea programului investițional și urmãrirea unei strategii corporative care sã asigure proactivitatea și eficiența acțiunilor noastre.

Considerãm ca prioritate imediatã implementarea tuturor mãsurilor necesare adaptãrii rețelei noastre la rigorile pieței și industriei energetice europene, cu atât mai multcu cât țintele asumate de România ca membru al Uniunii Europene prin pactul «Green Deal» și pachetul «Fit For 55» ne obligã sã adoptãm standarde înalte și sã ne orientãm atenția cãtre zone cu potențial mare de a crea valoare adãugatã pentru întreaga industrie, dar mai ales pentru consumatorii finali. De aceea, proiecte precum acesta trebuie sã fie promovate și colaborãrile între actori ai industriei energetice trebuie sã fie extinse pentru a ajunge la scopurile comune propuse”, a declarat Bogdan Toncescu, Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.

„Prioritatea Delgaz Grid o reprezintã accelerarea greenificãrii și digitalizãrii reþelei de distribuție de energie electricã pe care o gestionãm, în vederea integrãrii de o manierã sustenabilã a noilor capacitãþi de energie curatã, dar și asigurarea unui management eficient și flexibil al fluxurilor de energie din ce în ce mai volatile induse de creșterea gradului de penetrare a regenerabilelor în mix-ul energetic național.

Inițiativa CARMEN va deveni primul Proiect de Interes Comun din aria tematicã „Smart Grids” de pe teritoriul României, reprezentând cel mai ambițios proiect al companiei noastre, atât din punct de vedere al complexitãții tehnice, cât și al valorii bugetare și o oportunitate majorã de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice din regiunea Nord – Est a României.

Le mulțumim partenerilor noștri de la CNTEE Transelectrica SA pentru încrederea acordatã și implicarea activã în structurarea și implementarea acestui proiect. Am convingerea cã am pus astãzi bazele unei colaborãri de lungã duratã care va produce avantaje majore în procesul de transformare a sectorului electroenergetic românesc, în beneficiul clienþilor noștri.”, a declarat Dragoș Bãrbulescu, Directorul General al companiei Delgaz Grid SA.

Valoarea proiectului CARMEN se ridicã la aproximativ 150 milioane EURO și implementarea acestuia se va derula pe o perioada de 6 ani, începând cu anul 2023, urmând a fi propus spre finanțare în cadrul programului Connecting Europe Facility (CEF).

Despre ce este vorba, de fapt

Proiectul CARMEN (Carpathian Modernized Energy Network) apare pe ultima listă PCI a Comisiei Europene, potrivit datelor comunicate de Executivul Comunitar. Promotorul proiectului este E.On, compania germană care administrează una dintre opt zone de rețea ale rețelei electrice de distribuție din România, cea din Moldova. La el mai participă Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei și MAVIR, operatorul rețelei de transport din Ungaria, echivalentul Transelectrica.

Proiectele de pe listele PCI, odată aprobate, primesc finanțare directă de la Comisia Europeană. CARMEN poate avea șanse mari, în condițiile în care pe actuala listă PCI sunt doar cinci proiecte

Proiectul acoperă rețeaua electrică din 6 județe din regiunea de nord-est a României dar vizează și dezvoltarea rețelei (smart, comunicații) pe relația România-Ungaria (unde există solicitări crescute de de conectare la rețea a surselor regenerabile) și România-Republica Moldova.

“Proiectul va îmbunătăți gestionarea rețelei de distribuție, sporind în același timp eficiența rețelei și calitatea serviciului de distribuție. În plus, Proiectul va conduce la îmbunătățirea interconectării cu rețeaua de transport și va crește capacitatea rețelei de a integra eficient sursele regenerabile de energie în rețeaua de distribuție. Implementarea unei infrastructuri de comunicații bidirecționale și monitorizare interactivă în timp real (prin implementarea SCADA) va contribui la facilitarea comportamentului eficient de consum prin contorizarea inteligentă. Proiectul va contribui la reducerea impactului negativ aupra mediului generat de unele activități” se arată în prezentarea Comisiei Europene.

Citește și:

Enel instalează în 2021 în România 160.000 de contoare inteligente și depășește pragul de un million de smartmetere instalate

Proiectul cuprinde cinci etape. Iată-le pe fiecare

  • Modernizarea și creșterea capacității (smartification, în engleză) pentru linii de înaltă tensiune de 193,5 km, prin modernizarea conductorilor și izoltariolor.
  • Modenizarea și digitalizarea infrastructurii de energie electrică în șase județe din regiunea de nord-est a României, prin investiții care vizează 40 de stații de transformare de la înaltă la medie tensiune
  • Modenizarea și digitalizarea infrastructurii de energie electrică în șase județe din regiunea de nord-est a României, prin investiții care vizează 99 de stații de transformare de la medie la joasă tensiune, în aceleași șase județe.
  • Implementarea unui sistem de comunicații digitale bidirecțional (și prin fibra optică de pe liniile de înaltă tensiune și prin PLC – power line communication) care să asigure monitorizarea interactivă în timp real a rețelei.
  • introducerea coloanei vertebrale (backbone – în engleză) a rețelelor inteligente IT cu implementarea SCADA și a contorizării inteligente.

Avantajele proiectului, anunțate de E.On

E.On are pe web-site-ul din România o secțiune dedicată acestui proiect, care în teorie ar urma să fie finalizat în 2028. Iată ce beneficii ar aduce consumatorilor români, așa cum scrie E.On.

„Proiectul CARMEN va genera o serie de beneficii majore, care pot fi evidențiate în trei categorii, în funcție de impactul generat: beneficii pentru clienți/prosumatori, beneficii economice și sociale, beneficii de mediu:

Beneficii pentru clienți/prosumatori

Îmbunătățirea indicatorilor de calitate a rețelei de energie electrică, în vederea creșterii nivelului de securitate și stabilitate

Implementarea tehnologiei Demand Side Management (SCADA & SMR) în vederea analizei și optimizării consumului de electricitate

Creșterea capacității rețelei de preluare a energiei din surse regenerabile, inclusiv energia de la prosumatori

Automatizarea rețelei de distribuție și implementarea reglajului primar de tensiune și putere reactivă

Beneficii economice și sociale

Reducerea costurilor de operare și mentenanță

Reducerea pierderilor de energie electrică

Creșterea eficienței serviciului de distribuție prin implementarea tehnologiilor Smart Grid

Îmbunătățirea interconexiunii cu infrastructura de transport prin creșterea nivelului de securitate, disponibilitate și flexibilitate a rețelei

Îmbunătățirea cooperării la nivelul infrastructurii de electricitate HU/RO

Beneficii de mediu

Reducerea emisiilor prin modernizarea și digitalizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice

Asigurarea capacității de preluare a energiei din surse regenerabile

Implementarea tehnologiilor non-poluante, de ultimă generație, din categoria Best Available Technologies

Creșterea sustenabilității rețelei pe termen lung prin înlocuirea echipamentelor primare uzate tehnic

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii ...
Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a fost......
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile în aceste zone
Banca Mondială a decis să facă publice date confidențiale privind finanțarea piețelor emergente, pentru a crește investițiile ...
Grupul Băncii Mondiale a dat joi publicităţii mai multe date confidenţiale cu privire la finanţarea pieţelor emergente, ...
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care ...
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...