Transelectrica și Universitatea Politenică București au încheiat un parteneriat pentru facilitarea intrării studenților pe piața muncii

Un parteneriat strategic în domeniul cercetării şi al inovării a fost semnat, marţi, între Compania Naţională de Transport al Energiei Transelectrica şi Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB), cu scopul de a creşte calitatea educaţiei şi formării, pentru a facilita tranziţia studenţilor şi absolvenţilor pe piaţa muncii, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 mart. 2023, 17:20
Transelectrica și Universitatea Politenică București au încheiat un parteneriat pentru facilitarea intrării studenților pe piața muncii

Cele două instituţii consolidează acordul de colaborare cu privire la viitorul tehnologic al sectorului energetic românesc.

„Urmărind materializarea unei viziuni pe parcursul a 5 ani, parteneriatul îşi propune să crească calitatea educaţiei şi formării, pentru a facilita tranziţia studenţilor şi absolvenţilor pe piaţa muncii, dar şi să implementeze proiecte de cercetare, dezvoltare sau inovare, pentru a asigura transfer tehnologic, dar şi un impact social mai mare”, se menţionează în comunicat.

Astfel, Transelectrica extinde parteneriatul cu UPB la nivelul întregii universităţi.

„Succesul obţinut în urma parteneriatului semnat în anul 2021, care a urmărit retehnologizarea staţiei Alba Iulia, DigiTEL, a condus la extinderea colaborării şi la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două instituţii care au în centrul preocupărilor comune ştiinţa, cercetarea şi digitalizarea. Contribuţia extraordinară adusă de Transelectrica şi de Universitatea Politehnica din Bucureşti, prin noul acord de colaborare între cele două instituţii, va construi o punte între mediul economic şi cel academic”, se mai spune în comunicat.

Ca urmare a acestei extinderi a parteneriatului, se vor organiza stagii de practică şi internship-uri pentru studenţii universităţii, se vor dezvolta laboratoare, spaţii de networking şi programe de masterat, se vor oferi burse şi oportunităţi de implicare în proiecte de cercetare, dar şi în centrul de afaceri al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

„Tranziţia energetică şi dezvoltarea fulminantă a noilor tehnologii în domeniu reprezintă provocările majore ale zilelor noastre. Cu atât mai mult pentru noi, operatorul de transport şi sistem, care ne plasăm în centrul tuturor proceselor esenţiale. De aceea, avem convingerea că pentru a face faţă cu succes acestor provocări este primordial să înţelegem necesitatea unei abordări integrate în ceea ce priveşte complexitatea tehnică ridicată a operaţiunilor noastre, în cheia responsabilităţii de a asigura securitatea energetică, şi resursa umană cu înaltă calificare, capabilă să exceleze şi să inoveze.

Având în vedere acest lucru, din perspectiva noastră, pentru a atinge acest deziderat, este necesară, de asemenea, o implicare puternică a noastră în procesul educaţional academic de profil”, a declarat Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.

În opinia sa, protocolul semnat marţi vine să consolideze şi să aducă la un nivel superior roadele unei experienţe comune de ani de zile în pregătirea şi sprijinirea studenţilor energeticieni, în susţinerea mediului de învăţare pentru a ţine pasul cu evoluţiile mediului economic real.

„Mă bucur că am ajuns la această etapă şi am încrederea că punând umărul împreună la formarea viitorilor ingineri sistemul electroenergetic naţional va avea doar de câştigat”, a adăugat Gabriel Andronache.

La rândul său, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti a afirmat că inteligenţa artificială, realitatea virtuală sau augmentată, digitalizarea sau robotizarea sunt doar câteva dintre tehnologiile care vor deveni prevalente în cadrul Industriei 4.0.

„Acordul pe care îl semnăm cu Transelectrica urmăreşte să familiarizeze inginerii viitorului cu tehnologiile care vor fi utilizate în următorii ani. Oferind studenţilor un mediu de formare în care intră în contact direct cu tehnologiile de ultimă oră, avem convingerea că le oferim acestora un avantaj competitiv pe piaţa muncii.

Cererea crescută de specialişti în sectorul energetic pe măsură ce economiile se decarbonizează este un semn al faptului că prin acest parteneriat investim în viitor. Le mulţumim partenerilor din cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Transelectrica pentru faptul că se implică în formarea inginerilor viitorului”, a declarat Mihnea Costoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...