Transgaz are un nou Consiliu de Administraţie

Acţionarii Transgaz Mediaş, companie controlată de stat, a desemnat marţi un nou Consiliu de Administraţie, condus Ion Sterian, administrator al companiei din 2007, potrivit unui comunicat al Transgaz transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - mie, 10 iul. 2013, 15:16
Transgaz are un nou Consiliu de Administraţie

Ceilalţi administatori sunt avocatul Ştefan Radu Cernov, George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Ion Petru Văduva (fost CEO al Ţiriac Holdings) şi economistul Nicolae Vlad Neacşu, propus de Fondul Proprietatea.

Văduva a fost numit, în luna iunie, director general al Transgaz.

Cernov a fost ales în această funcţie chiar dacă la jumătatea lunii iunie a demisionat fin funcţia de administrator al Transgaz, motivul lui fiind eliminarea riscului afectării imaginii Transgaz.

Cernov, specializat printre altele în energie şi infrastructură, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova, în cadrul firmei de avocatură Şova & Asociaţii.

Membrii Consiliului de Administraţie al Transgaz au fost desemnaţi în luna aprilie, însă Fondul Proprietatea a solicitat companiei de stat convocarea unei noi AGA în care să fie desemnaţi noi administratori prin vot cumulativ.

AGA a mai decis ca indemnizaţie fixă lunară brută a administratorilor, inclusiv a preşedintelui Consiliului de Administraţie, să fie în cunatum de 4.037 de lei.

De asemenea, valoarea maximă a primei anuale de asigurare de răspundere profesională pentru membrii Consiliului de Administraţie a fost stabiliată la echivalentul a 50.000 de euro.

Ministerul Finanţelor controlează 58,5% din capitalul companiei de stat, iar Fondul Proprietatea deţine un pachet de14,9% din capitalul Transgaz. Alţi acţionari cumulează 26,5% din titlurile transportatorului de gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul nu mai cere informaţii pe care le deţine deja), interoperabilitatea......
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate pachete minoritare din companii de stat
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate ...
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară şi fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată ...
Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită cu ambele unități la 1 noiembrie, potrivit noului buget rectificat al Nuclearelectrica. Profitul pe 2026 al SNN scade cu 41% față de estimarea inițială
Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită cu ambele unități la 1 noiembrie, potrivit noului buget ...
Profitul Nucearlectrica (SNN) este estimat să scadă cu 41% in acest an față de bugetarea inițială ca urmare a opririi ...