Beneficiarii vor fi acționarii înregistrați la data de înregistrare 25 iunie 2025. Dată „ex-date” stabilită de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este de 24.06.2025.
Dividendul brut aferent exercițiului financiar 2024 este de 1,08 lei/acțiune, iar impozitul pe dividende va fi reținut la sursă și virat la bugetul statului în cotele prevăzute de lege. Conform prevederilor Codului Fiscal în vigoare, cota standard de impozitare aplicabilă dividendelor aferente anului financiar 2024 este de 10% din suma brută a dividendelor. În situația în care actionarii nerezidenți fac dovadă faptului că pot beneficia de o cota mai favorabilă de impozitare, se vor aplică reținerile de impozit conform prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu Statul Român în acest sens.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dividendele distribuite/plătite fondurilor de pensii administrate privat și/sau fondurilor de pensii facultative sunt supuse impozitării prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut.
Plata dividendelor nete cuvenite acționarilor Transgaz este supusă prevederilor legale generale în materia prescripției, fiind prescriptibila în termen de 3 (trei) ani de la dată plății. Perioada de derulare a plății dividendelor aferente anului financiar 2024 este 16 iulie 2025 – 30 iulie 2028, ultima zi de plată.
Plata dividendelor nete se va efectua în lei, iar tarifele aferente Depozitarului Central S.A. precum și comisioanele bancare percepute de Banca Transilvania pentru plata acestora sunt suportate de către SNTGN Transgaz S.A..
1. prin participanți (bănci custode sau brokeri) pentru acționarii persoane fizice și juridice cu dețineri în contul participanților (secțiunea S2 a DC);
2. prin intermediul Depozitarului Central (DC) pentru actionarii persoane fizice și juridice cu dețineri în conturi individuale (secțiunea S1 a DC) care au un cont IBAN înregistrat la Depozitarul Central.
3. prin Banca Transilvania, agent de plata desemnat de Transgaz pentru actionarii persoane fizice care nu au cont deschis la un Participant, sau un cont IBAN înregistrat la Depozitarul Central.
1. prin participanți (bănci custode sau brokeri) pentru acționarii persoane fizice și juridice cu dețineri în contul participanților (secțiunea S2 a DC):
Pentru acționarii (persoane fizice, juridice sau alte entități) care la dată de înregistrare de 25.06.2025, dețin acțiuni înregistrate în Secțiunea II a Registrului Acționarilor Transgaz, sumele aferente vor fi plătite automat în conturile participanților la dată plății, prin virament bancar, prin intermediul Depozitarului Central, fără prezentarea unor documente suplimentare.
Fondurile de investiții fără personalitate juridică – pentru a beneficia de prevederile legale aplicabile, participanții/societățile de Administrare a Investițiilor care au în portofoliu clienți fonduri de investiții fără personalitate juridică vor transmite până la dată de 04.07.2025 următoarele documente:
§ Declarație pe proprie răspundere semnată de reprezentantul legal/persoană autorizată să reprezinte fondul de investiții care să cuprindă cel puțîn următoarele informații:
– fondul nu are o organizare de sine stătătoare sau patrimoniu propriu;
– fondul nu are personalitate juridică;
– datele de identificare ale fondului astfel cum este evidențiat în Registrul Acționarilor Transgaz;
– denumirea completă a fondului deschis/închis de investiții;
– numărul de înregistrare din Registrul Instrumentelor și Investițiilor financiare;
§ Copie a actului de identitate a reprezentantului legal/persoanei autorizate să reprezinte fondul de investiții, în termen de valabilitate;
§ Copie document relevant din care să rezulte calitatea celui care semnează declarația de reprezentant legal/persoană autorizată să reprezinte fondul de investiții;
§ Copie după atestatul eliberat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Documentele menționate la pct. 1.1. pot fi transmise prin e-mail la: relaț[email protected] sau prin poștă la sediul Transgaz, str. C.I. Motaș nr. 1, cod 551130, Mediaș, Sibiu cu mențiunea ” În atenția Serviciului Relații cu Investitorii”
Actionarii nerezidenți care au cont deschis la un Participant (Banca Custode sau Broker) și care doresc aplicarea prevederilor mai favorabile ale Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și țară lor de rezidență, în conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, trebuie să depună Certificatul de rezidență fiscală pentru anul în care are loc plata dividendelor, în termen de valabilitate, în original sau copie legalizată, apostilat/supralegalizat, dacă este cazul, însoțit/a de traducerea autorizată, precum și detalii de contact pentru eventuale clarificări asupra acestora la sediul SNTGN Transgaz SĂ Mediaș, P-ta. C.I. Motaș nr.1, cod 551130, Mediaș, jud. Sibiu, astfel:
§ până la dată de 04 iulie 2025, caz în care plata dividendului net calculat cu aplicarea cotei de impozit mai favorabilă se va realiza la dată plății, respectiv 16.07.2025.
§ ulterior datei plății, caz în se va proceda la restituirea sumei reprezentând diferența de impozit de la cota standard reținută la cea mai favorabilă conform Convenției de evitare a dublei impuneri.
Notă: Actionarii care au conturi la Participanți, nu își pot ridică dividendele în numerar/virament de la ghișeele Băncii Transilvania.
2. prin intermediul Depozitarului Central (DC) pentru acționarii persoane fizice și juridice cu dețineri în conturi individuale (secțiunea S1 a DC) care au un cont IBAN înregistrat la Depozitarul Central.
Depozitarul Central oferă posibilitatea tuturor acționarilor nereprezentați de un Participant să încaseze orice suma de bani cuvenită prin virament bancar într-un cont bancar, indiferent de emitentul care distribuie sumele de bani. Contul bancar declarat este valabil până la o notificare contrară și pentru distribuțiile viitoare. Înregistrarea codului IBAN de către Depozitarul Central va fi taxată conform grilei de tarife aferente Depozitarului Central, percepute dețînătorilor de instrumente financiare și suportată de către fiecare acționar în parte.
Plata dividendelor se va face de către Depozitarul Central prin transfer bancar începând cu dată de 16 iulie 2025, după primirea și verificarea documentației.
2.1 Actionarii persoane fizice, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, vor prezența Depozitarului Central formularul de colectare cod IBAN, în care se vor preciza banca și contul (cod IBAN) deschis pe numele acționarului (modelul este disponibil pe site-ul Depozitarului Central – www.depozitarulcentral.ro), însoțit de:
– copia actului de identitate valabil în care să fie lizibil codul numeric personal – certificată de titular „conform cu originalul”;
– extras de cont sau un document eliberat de banca (semnat și ștampilat) prin care se confirmă existența contului pe numele acționarului, cu precizarea codului IBAN, în original;
– copia documentelor care atestă calitatea semnatarului cererii de reprezentant legal sau convențional, dacă este cazul – certificată de titular „conform cu originalul”;
– copie dovadă plata tarif colectare cod IBAN.
2.2 Actionarii persoane juridice, prin reprezentant legal sau convențional, vor prezența Depozitarului Central formularul de colectare cod IBAN în care se precizează banca și contul (cod IBAN) deschis pe numele acționarului (modelul este disponibil pe site-ul Depozitarului Central www.depozitarulcentral.ro), însoțit de:
– copie a certificatului de înmatriculare – certificată de titular „conform cu originalul”;
– copie a documentului care atestă calitatea de reprezentant legal al societății (certificat constatator emis de registrul comerțului/entitatea echivalentă – pentru entitățile de naționalitate străînă) – certificată de titular „conform cu originalul”;
– copie a documentelor care atestă calitatea de reprezentant convențional a semnatarului cererii, dacă este cazul – certificată de titular „conform cu originalul”;
– extras de cont sau un document eliberat de banca (semnat și ștampilat) prin care se confirmă existența contului pe numele titularului – persoană juridică, cu precizarea codului IBAN, în original;
– copie dovadă plata tarif colectare cod IBAN.
Notă: Actionarii persoane juridice nu își pot ridică dividendele în numerar/virament de la ghișeele Băncii Transilvania.
Documentele prezentate într-o limba străînă vor fi însoțite de traducerea legalizată în limba română iar dacă sunt emise de o autoritate străînă acestea trebuie să fie apostilate sau supralegalizate, după caz.
Formularele de colectare cod IBAN se vor transmite la adresa: Depozitarul Central SĂ – București, Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, Clădirea America House, Aripa de Est, etajul 1 sau vor fi depuse la sediul Depozitarului Central.
Toate solicitările de mai sus vor conține inclusiv emailul și numărul de telefon la care pot fi contactați actionarii sau intermediarii/reprezentanții acestora, după caz, în eventualitatea unor clarificări.
Formularul de colectare cod IBAN precum și documentele suport necesare plăților sunt disponibile pe pagină de web a Depozitarului Central SĂ www.roclear.ro/dețînători/servicii pentru dețînători/Plata dividendelor și a altor sume de bani sau accesând link-ul: https://www.roclear.ro/AppFiles/Dețînători/Formular_colectare_cod_iban.pdf.
Notă: Formularul de colectare cod IBAN împreună cu documentele suport se vor transmite o singură dată către Depozitarul Central, urmând a fi utilizate pentru distribuirea oricăror sume de bani cuvenite acționarului respectiv din relația să cu emitenții pentru care Depozitarul Central prestează servicii de registru/servicii de distribuire sume de bani. Acționarul va comunica Depozitarului Central orice modificare a informațiilor legate de contul bancar.
3. Prin Banca Transilvania, agent de plata desemnat de TRANSGAZ pentru actionarii persoane fizice care nu au cont deschis la un Participant, sau un cont IBAN înregistrat la Depozitarul Central.
Pentru actionarii persoane fizice, plata dividendelor se va putea face în numerar/virament la ghișeu, începând cu dată de 16 iulie 2025, la orice unitate a Băncii Transilvania.
Agentul de plata – Banca Transilvania va putea realiza plăti în numerar în limita sumelor stabilite în legislația aplicabilă (conform Legii nr. 70/2015, în vigoare începând cu dată de 8 mai 2015, sumele eliberate către beneficiari sunt supuse plafonului zilnic de 10.000 de lei/zi).
Dividendele se pot ridică de către acționarii persoane fizice personal sau prin reprezentant legal sau convențional, astfel:
§ Beneficiarii persoane fizice rezidențe care se prezintă personal la ghișeu: act de identitate având înscris codul numeric personal (C.N.P.).
§ Coproprietarii (persoane care dețîn acțiuni în comun) – plățile către aceștia se vor face sub condiția prezentării la ghișeu a tuturor coproprietarilor, personal sau prin reprezentant legal și/sau convențional.
§ Beneficiarii persoane fizice nerezidente care se vor prezența personal la ghișeu: pașaport.
§ Beneficiarii persoane fizice având vârstă sub 14 ani: plata Sumelor de distribuit se face reprezentatului legal, în speță tutorele/părintele minorului, în baza următoarelor documente:
– certificatul de naștere al Beneficiarilor care trebuie să aibă înscris C.N.P.-ul + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține);
– actul juridic ce instituie tutela în cazul tutorelui care nu este unul dintre părinți + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține);
– actul de identitate al tutorelui/părintelui + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține).
§ Beneficiarii persoane fizice având instituită curatela, plata sumelor de distribuit se face prin curatorul respectivei persoane, în baza următoarelor documente:
– actul de identitate al Beneficiarului care trebuie să aibă înscris C.N.P.-ul + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține);
– actul juridic ce instituie curatela + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține) ;
– actul de identitate al curatorului + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține).
§ Beneficiarii persoane fizice care nu se prezintă personal la ghișeu ci mandatează în acest sens o altă persoană, plata sumelor de distribuit se face împuternicitului respectivei persoane, în baza următoarelor documente:
– procura specială autentificată la notariat care cuprinde împuternicirea de ridicare a sumelor de distribuit eliberată cu nu mai mult de 3 ani anteriori datei în care se efectuează plata, cu excepția cazului în care împuternicirea are un termen de valabilitate mai mare de 3 ani și este valabilă la dată la care se efectuează plata + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține);
– actul de identitate al împuternicitului + 1 fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (fotocopia se reține).
Documentele prezentate într-o limba străină vor fi însoțite de traducerea legalizată în limba română iar dacă sunt emise de o autoritate străînă acestea trebuie să fie apostilate sau supralegalizate, după caz.