Transgaz şi Transelectrica trec la Finanţe. Transferul este pregătit în proporţie de 80%

Economica.net
14 03. 2013
transgaz_1_80398100

Transferul a fost agreat, în principiu, la nivel politic şi urmează să facă obiectul şi al unei discuţii în Guvern, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Procedura este necesară pentru ca România să se conformeze unei directive europene privind separarea şi administrarea activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei.

„Transferul celor două companii nu a fost încă aprobat de Guvern, dar proiectul de hotărâre este redactat în proporţie de 80%”, au arătat sursele.

Ieşirea Transgaz şi a Transelectrica din portofoliul Ministerului Economiei a fost anunţată de Guvern în luna martie a anului trecut, în mandatul Cabinetului Ungureanu, tot cu obligativitatea respectării cerinţei UE.

La acel moment se analiza dacă cele două companii trebuie să treacă la Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor sau Ministerul Dezvoltării.

Transelectrica şi Transgaz, care operează reţelele naţionale de transport gaze şi electricitate, sunt printre cele mai mari companii de stat.

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deţine un pachet de 58,69%, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%).

Transgaz are un capital social de 117,7 milioane lei, divizat în 11,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 de lei. Ministerul Economiei controlează 73,51% din titluri, Fondul Proprietatea are 15%, iar restul acţiunilor sunt în portofoliile altor investitori.

Guvernul a promis FMI că va derula oferte publice secundare, până la sfârşitul anului 2012, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie a anului trecut, dar listarea Transgaz nu a mai fost făcută întrucât, în noiembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit să amâne procedura, considerând că momentul nu este prielnic.