Transnistrenii social vulnerabili vor primi gaze gratuit, în pofida datoriei de 6 miliarde către Gazprom

Economica.net
26 01. 2017
gaze_gazprom_7685945867584_39074500

De asemenea, beneficiarii de compensaţii care au instalate centrale cu gaz vor primi suplimentar 140 de metri cubi de gaze gratuit în lunile ianuarie, februarie, martie, octombrie, noiembrie şi decembrie, transmite agenţia oficială de la Tiraspol „Novosti PMR’.

Pretinşii deputaţi de la Tiraspol au adoptat o modificare în acest sens la bugetul regional astfel încât persoanele vulnerabile din punct de vedere social să poate beneficia de gaze gratuite începând chiar din luna curentă, potrivit sursei citate.

Oferta de gaze gratuite a fost una dintre promisiunile electorale ale noului lider al administraţiei separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în timpul aşa-ziselor „alegeri prezidenţiale’, din decembrie anul trecut, din Transnistria.

Administraţia transnistreană nu a achitat gazele consumate în regiune începând din 2009, dar şi până atunci plăţile au avut un caracter sporadic. Astfel, datoria regiunii transnistrene către concernul rus „Gazprom’ s-ar ridica la aproximativ 6 miliarde de dolari.

Autorităţile separatiste de la Tiraspol motivează neachitarea gazelor prin situaţia economică din regiune, plăţile încasate de la populaţie fiind direcţionate spre bugetul local.

În acelaşi timp, preşedintele Igor Dodon a declarat că această datorie ar trebui asumată de Republica Moldova. „Avem anumite idei cum să ieşim din această situaţie. Datoria din dreapta Nistrului este de circa 500 de milioane de dolari, iar din stânga Nistrului de circa şase miliarde de dolari. Trebuie să înţelegem că toată această datorie – de peste 6,5 miliarde de dolari – este datoria totală a Moldovei’, a declarat Igor Dodon în timpul recentei sale vizite la Moscova, invocând faptul că Gazprom nu împarte datoria în cea a regiunii transnistrene şi cea a Moldovei.