Transportatorii au protestat marţi împotriva majorării preţurilor la RCA

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI), membră a Federaţiei Operatorilor Români de Transport, protestează împotriva majorării preţurilor la RCA, în condiţiile în care preţurile RCA pentru transportatori au crescut cu 400% până la 600%, începând cu jumătatea anului 2015, iar numeroase firme au intrat în faliment, susţin reprezentanţii APTTI, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 18:57
Transportatorii au protestat marţi împotriva majorării preţurilor la RCA

‘Ca urmare a creşterii excesive a primei de asigurare la RCA, numeroase firme au intrat în faliment, iar cele care au rămas pe piaţă şi-au încetinit ritmul afacerilor, precum şi plăţile către stat şi furnizori. Un transportator a plătit şi plăteşte contravaloarea a ceea ce produce timp de 3-4 luni din an pentru RCA. Cheltuielile cu combustibilul duc la un schimb neechitabil cu staţiile peco deoarece preţul pe litru de combustibil e mai mare decât în Europa, însă traiul are nivelul cel mai scăzut. Faţă de nivelul actual al Europei avem preţurile cele mai mari şi cele mai multe taxe şi obligaţii’, precizează preşedintele APTTI, Mihai-Victor Ghişă, într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

Şeful APTTI afirmă că legiuitorul obligă transportatorii să deţină RCA, însă pentru asigurători nu stabileşte limite şi
nu verifică în mod real dacă aceştia respectă reglementările în vigoare, iar asigurătorul stabileşte tarifele la nivelul pe care îl doreşte.

‘Firmele de asigurări nu ne prezintă nicio justificare a majorării preţurilor, nu sunt verificate dacă au un motiv real de ridicare a nivelului tarifelor asigurărilor, mai ales că preţurile la piese şi lucrări nu au crescut, ba mai mult service-urile în lipsă de clienţi iau bani mai puţini pe reparaţii, iar acestea nu sunt despăgubite în procent de 100% de către asiguratori’, precizează preşedintele APTTI.

În opinia reprezentaţilor asociaţiei, transportatorii au accidente anuale din vina lor în procent de circa 2% faţă de alte
tipuri de deţinători de RCA. La numărul de poliţe deţinute transportatorii se situează în grila de 0,5 – 2% din accidentele din vina lor, iar stabilirea tarifelor este discriminatorie faţă de restul societăţilor precum şi a persoanelor fizice, deoarece transportatorii plătesc anual pentru RCA între 7.200 şi 7.800 lei, iar ceilalţi deţinători de RCA între 300 şi 700 lei, se menţionează în comunicat.

Transportatorii din cadrul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au protestat într-un mod inedit marţi, între orele 09,00-17,00, nemulţumiţi de preţurile RCA, claxonând sediile Guvernului şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit COTAR.

Confederaţia a mai anunţat că transportatorii din Romania pregătesc ‘mega-protestul RCA’, respectiv un protest naţional ce va avea loc în perioada 14 -15 septembrie 2016.

COTAR avertizează că în cazul în care problema preţului RCA nu va fi rezolvată până la data de 15 septembrie, ‘transportatorii vor scoate cheia de contact din toate camioanele, taxiurile, maşinile de transport persoane, aflate pe toate drumurile publice’.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...