Transportatorii rutieri ameninţă cu poteste dacă nu vor primi înapoi o parte din acciza la carburanţi

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) cere din nou Guvernului rambursarea unei cote din acciza la carburanţi, ameninţând cu ample manifestaţii de protest dacă această solicitare nu va fi rezolvată, potrivit unui comunicat al Federaţiei.
Economica.net - mar, 05 sept. 2017, 14:02
Transportatorii rutieri ameninţă cu poteste dacă nu vor primi înapoi o parte din acciza la carburanţi

‘Federaţia Operatorilor Români de Transport a transmis astăzi (marţi – n.r.), Guvernului României o solicitare privind constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui act normativ în vederea rambursării unei cote din acciza încasată din carburanţi către transporturile comerciale. FORT consideră că numai o astfel de măsură poate redresa încasările la bugetul de stat, menţinând totodată competitivitatea sectorului de transporturi româneşti, sector aflat pe locul 6 în topul contributorilor, în raport cu ceilalţi transportatori europeni. În cazul în care şi această solicitare va fi tratată cu aceeaşi lipsa de interes, ne vom afla în situaţia în care, la solicitarea transportatorilor, să organizăm ample manifestaţii de protest’, spun transportatorii.

Astfel, potrivit scrisorii transmise Guvernului, FORT precizează că transportatorii rutieri din România sunt din nou puşi într-o situaţie dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate influenţa în costul operaţional.

‘Ne vom afla astfel în aceeaşi situaţie din perioada 2015-2017, respectiv cea în care transporturile rutiere internaţionale îşi vor reloca alimentările în afara României (unde recuperează şi TVA şi parte din acciza), piaţa de consum ‘captivă’ urmând să diminueze investiţii în flotă, resursă umană şi dezvoltare’, se arată în solicitarea adresată premierului României.

În continuare, transportatorii cer aprobarea constituirii unui grup de lucru format din specialişti ai ministerului de Finanţe şi reprezentanţi ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri şi pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franţa, Ungaria, Slovenia şi Spania.

Prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul de stat urmează să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi şi să alimenteze pe teritoriul ţării noastre, concurenţa loială urmează să crească, iar evaziunea fiscală şi comerţul ilicit cu motorină să scadă, argumentează transportatorii.

‘Statul poate avea totodată la dispoziţie o statistică în timp real raportată alimentărilor cu carburanţi şi totodată la îndemână insituţiilor de control, o oglindă vie a celor ce nu alimentează din zona accizabilă însă desfăşoară activităţi de transport comercial’, se mai arată în scrisoarea semnată de reprezentanţi FORT.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că accizele la carburanţi vor creşte în două etape, de la 15 septembrie şi de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litru.

În 2014, Guvernul a decis de asemenea să returneze transportatorilor o parte din acciza la carburanţi, după introducerea unei supraaccize în acest sector.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...