Transportatorul aerian Animawings amână până pe 1 martie 2025 zborurile dintre Oradea și București

Reprezentanţii companiei private româneşti Animawings au anunţat joi că amână pentru 1 martie 2025 începerea operării curselor aeriene pe ruta Oradea - Bucureşti, care urmează a fi disponibile în fiecare zi a săptămânii, mai puţin sâmbăta, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 20 iun. 2024, 21:06
Transportatorul aerian Animawings amână până pe 1 martie 2025 zborurile dintre Oradea și București

Deşi iniţial fusese anunţată intenţia lansării curselor pentru luna septembrie a acestui an, patronii companiei, fraţii Cristian şi Marius Pandel, proprietari ai operatorului Christian Tour, au explicat că au apărut întârzieri operaţionale la nivel mondial în construcţia aeronavelor. Potrivit acestora, din cele 12 aeronave comandate, sunt semnate contractele pentru opt, două au fost livrate, altele două sunt în întârziere, celelalte urmând să fie livrate în doi ani.

„Noi cu acest proiect de aviaţie ne dorim foarte mult să unim România. Ceea ce ne dorim noi este ceva unic. Lucrăm de cinci ani la acest proiect. Compania este operaţională. Am reuşit să aducem cele mai moderne aeronave şi personal cu experienţă. Aeronava va face diferenţa. Ne vom adresa clientului mediu şi premium, clientului care merge în vacanţă, în intenţia de a uni ţara. Noi nu am venit ca să plecăm sau să stăm o perioadă, ci să construim pentru viitor”, a declarat Cristian Pandel, la un eveniment desfăşurat joi în sala mare a Primăriei Oradea.

La festivitatea de lansare au participat reprezentanţii companiei Animawings prin cei doi investitori, fraţii Cristian şi Marius Pandel, proprietarii Christian Tour Holding, alături de directorul executiv Antonio Stoian şi directorul de marketing Diana Dima.

Animawings va opera cu o flotă de avioane Airbus A220 – 300, de generaţie nouă, mai mari decât cele cu care se operează în prezent, având capacitate de 148 de locuri, cu cinci locuri pe rând, nu şase.

Potrivit directorului executiv Antonio Stoian, având structură uşoară, din materiale compozite, avioanele vor avea consumuri de carburant reduse cu 35%, astfel încât vor fi mai mici şi cantităţile de bioxid de carbon emise în atmosferă. De asemenea, aceste aeronave vor genera zgomot foarte redus, vor fi dotate cu conexiune wifi la bord şi vor oferi pasagerilor posibilitatea de a vorbi la telefon.

„Un avion foarte versatil, prietenos nu numai cu pasagerii, dar şi cu echipajul. Avem piloţi la şcolarizare în Canada, majoritatea fiind specialişti cu experienţă la Tarom”, a precizat Antonio Stoian.

Reprezentanţii companiei Animawings au mai menţionat că „preţurile vor fi foarte accesibile”, existând şi oportunitatea unor abonamente. „Noi ne poziţionăm ca şi companie smartcost, adică acordăm o atenţie mai mare spaţiului interior, la bagajele incluse, şi chiar şi acolo unde sunt diferenţe de clasă, diferenţa e foarte mică”, a precizat directorul de marketing Diana Dima.

Odată cu Oradea, Animawimgs va deschide curse şi pe relaţia Cluj şi Iaşi, toate trei având din Bucureşti, cu escale scurte, legături către Paris-Charles de Gaulle, Stockholm-Arlanda şi Cipru-Larnaca. Reprezentanţii companiei au mai menţionat că intenţionează ca apoi să deschidă şi curse aeriene care să lege capitala de Timişoara, Suceava şi Baia Mare.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...