Tranzacţia dintre Lufthansa şi ITA stimulează discuţiile privind fuziunile în Europa – Reuters

Oferta Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, de a prelua o participaţie minoritară la ITA Airways, a stimulat discuţiile privind o nouă potenţială consolidare în sector, în condiţiile în care industria vrea să profite mai mult de redresarea post-pandemie, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 19 ian. 2023, 12:35
Tranzacţia dintre Lufthansa şi ITA stimulează discuţiile privind fuziunile în Europa - Reuters

Multe companii aeriene importante din Europa au dificultăţi în a concura cu operatorii low-cost, din cauza nivelului slab al bilanţurilor lor, care ar putea fi îmbunătăţit în urma unor fuziuni cu rivalele acestora, susţin analiştii.

Miercuri, grupul german Lufthansa a anunţat că a înaintat o ofertă pentru preluarea unei participaţii minoritare la ITA Airways, o companie aeriană italiană succesoare a fostei Alitalia.

„Acesta ar putea fi următorul pas în consolidarea sectorului aerian european”, susţine analistul Alex Irving de la Bernstein, care susţine că o primă ţintă de preluare ar putea fi TAP – compania aeriană de stat din Portugalia.

Guvernul de la Lisabona anunţase că ia în considerare o vânzare parţială sau totală a TAP. Analiştii susţin că printre potenţialii cumpărători se află Lufthansa, Air-France KLM şi IAG, firma mamă a British Airways.

„Cu siguranţă ne concentrăm pe tranzacţia cu ITA. În acelaşi timp, urmărim cu atenţie consolidarea sectorului aerian european”, a afirmat un purtător de cuvânt al Lufthansa.

Reprezentanţii Air-France KLM şi IAG nu au dorit să comenteze.

Compania aeriană suedeză SAS, care anul trecut a solicitat în SUA să intre sub protecţia falimentului din capitolul 11, este de asemenea o potenţială candidată, au apreciat Ruxandra Haradau-Doeser, analist la Kepler Cheuvreux, şi Alex Irving de la Bernstein.

Un purtător de cuvânt al SAS a declarat că „este prea devreme să comentăm în legătură cu orice potenţiale investiţii viitoare”.

O altă posibilă ţintă ar fi operatorul low-cost britanic easyJet, susţine Haradau-Doeser, adăugând: „Pentru Lufthansa, ar fi mai logic să preia easyJet, deoarece şi-ar consolida poziţia la Londra, Paris şi Geneva”.

Michael O’Leary, directorul operatorului aerian irlandez low-cost Ryanair, previziona săptămâna aceasta: „TAP va fi inclusă în consorţiul IAG, apoi cred că easyJet va ajunge fie la IAG, fie la Air France sau la amândouă, iar Lufthansa va cumpăra Wizz”.

Totuşi, unii directori din sectorul aerian european susţin că firmele aeriene nu se vor grăbi să-şi asume riscuri într-un mediu economic dificil.

„Este extrem de dificil să faci lucrurile să meargă în bine în Europa. Aceste tipuri de tranzacţii sunt extrem de complicate”, a apreciat directorul de strategie al easyJet, Shane Lord.

Deşi unii analişti s-au grăbit să speculeze asupra potenţialelor fuziuni, există şi alte moduri în care operatorii aerieni îşi pot consolida finanţele.

„Pentru marje de profit mai ridicate, companiile aeriene din Europa trebuie să ajungă la o disciplină a capacităţii, care le-a lipsit în trecut”, susţine Alex Irving de la Bernstein.

Şi marii cumpărători, inclusiv Lufthansa şi Air France-KLM, nu au demonstrat un apetit real pentru achiziţii.

„În acest moment, prioritatea noastră o reprezintă redresarea completă în urma crizei provocate de COVID şi finalizarea transformării companiei”, a explicat un purtător de cuvânt al Air-France KLM.

Publicaţia germană Handelsblatt anunţa că şeful Lufthansa, Carsten Spohr, a menţionat la un eveniment intern al companiei că TAP ar putea fi o opţiune pentru mai multe zboruri pe distanţe lungi către America de Sud.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...