Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director

Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină antreprenor în domeniu. El a achiziționat Fanbrok, un intermediar mic, din Vâlcea, și așteaptă acum avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru tranzacție.
Şerban Buşcu - mar, 14 iul. 2026, 22:09
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director

După ce a vândut Globasig către Safety, care la rândul ei fusese preluată de puțin timp de polonezii de la Unilink, Antonio Babeti a ocupat timp de aproximativ un an poziția de director de vânzări în cadrul Safety. Unilink, ulterior preluati de americanii de la Acrisure, cu afaceri de miliarde în mai multe țări, a plătit atunci 4,1 milioane de euro pentru Globasig. Acum, Antonio Babeti intenționează să redevină antreprenor în brokerajul de asigurări.

Conform datelor de la ONRC, Babeti a înregistrat în urmă cu câteva luni și o companie pe care intenționa să o dezvolte ca broker de asigurare, însă nu a făcut niciun demers de autorizare la ASF.  Respectivul proiect, Babeti ar fi urmat să îl dezvolte împreună cu Cosmin Angheluță, executiv cu experiență de peste 25 de ani în asigurări, fost director adjunct al Gothaer. Deocamdată proiectul este pus pe hold, conform informațiilor noastre.

În acest context, Antonio Babeti a achiziționat Fanbrok, iar dosarul se află la autorizare la ASF de aproximativ o lună și jumătate deja. În mod normal, acest proceduri nu durează mai mult de 6-8 luni în cele mai complexe cazuri, însă au existat și excepții. Contactat de Economica, Babeti nu a dorit să comenteze în legătură cu planurile pe care le are subliniind că este mult prea devreme, având în vedere că ASF încă analizează dosarul.

 

Primul broker dezvoltat de Babeti ajunsese la un nivel important

Dacă ne uităm pe structura portofoliului Globasig,  primul broker înființat și condus de Babeti, este posibil ca noul intermediar să se orienteze mai ales catre zona retail, cu reprezentare in mai multe orașe ale țării și agenți cu portofolii mici.

Globasig era unul dintre intermediarii importanți în zona CASCO și chiar la nivelul întregii piețe. În 2023, ultimul an înainte de preluarea de către Safety, internediarul s-a plasat pe locul 13, cu cotă de circa 1,4%, substanțială având în vedere că pe piață erau peste 250 de brokeri și că piața locală este caracterizată de un nivel foarte înalt de concentrare la vârf. Cota de piață a Globasig  relevă un nivel al primelor intermediate de peste 200 de milioane de lei și sute de mii de polițe.

Fanbrok este un intermdediar foarte mic, cu doar trei angajati si fara cifre publice la Finante. Pretul tranzactiei a fost de doar cateva zeci de mii de euro, conform informatiilor noastre.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...