Prețul plătit pentru cele 5 procente din acțiuni ar evalua firma la circa 2 milioane de euro. Conform datelor Termene.ro, Insuretech, fondată în 2022, a explodat de-a dreptul în 2024, reușind să spargă semimonopolul deținut până atunci de 24Broker, cea mai mare platformă dedicată brokerilor de asigurări din România. Conform datelor colectate de noi din piață, în acest moment pe platforma Insuretech se fac circa 30% din volumele de asigurări vândute de brokeri. Platforma 24 Broker, dezvoltată de Life is Hard, are în jur de 40%, în timp ce Simba și Broker Net dețin câte 15% din această piață relativ restrânsă. 2024, așa cum spuneam, a fost anul Insuretech. Societatea și-a majorat vânzările cu nu mai puțin de 2686%, până la peste 4,8 milioane de lei, iar profitul a crescut la aproape 650.000 de lei, cu 226% peste 2023.
În tranzacție sunt implicați, indirect, și alți brokeri cunoscuți, mai ales Maxygo, fondat de Alexandru Apostol, al cărui fiu controlează cel mai mare pachet de acțiuni la Insuretech. Printre acționarii firmei, arată datele oficiale, se mai numără și Cerasela Chiriac (fondatoarea și cea care controlează Inter Broker, un alt intermediar de top 10), Antonio Souvannassouck de la Asigest (broker de top 20 și unul dintre primii intermediari din asigurări fondat după Revoluție), Alexandru Ivan (proprietar Trust Brokers, unul dintre numele importante în zona de asigurări corporate) și Daniela Tănase, acționar minoritar la Asigest. Alexandru Apostol, de la Maxygo, mai este și acționar direct, cu circa 6% din titluri. Firmele Daboca Tech SRL și MCA Recrutment Consulting SRL, care controlează pachetele mari, de câte 33,5%, aparțin lui Mihai Apostol (fiul lui Alexandru Apostol) și nașului acestuia, Dan Bogdan Catană. Cumulat, brokerii amintiți intermediază anual asigurări de sute de milioane de euro, în principal RCA, unde numai Safety depășește deja 15% din piață.
Insuretech este o aplicație care permite brokerilor pe de o parte să integreze și să compare ofertele firmelor de asigurare și pe de alta să se conecteze cu clienții. Cele trei funcționalități principale ale aplicației, sunt, reiese de pe site-ul propriu: ofertare și emitere rapidă, raportare și gestionare simplă și compararea ofertelor.
MIB, care intrase în acționariatul Insuretech în 2023, a notificat BVB privind tranzacția, fijnd companie listată.
„Aproba, cu unanimitatea voturilor exprimate, instrainarea tuturor partilor sociale detinute de Societate in cadrul societatii INSURETECH S.R.L., cu sediul in Ploiesti, str. Alba Iulia nr. 40 A, judetul Prahova, inregistrata la Oficiul Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Prahova sub nr. J29/2703/2022, CUI 46844938, respectiv: un numar de 250 (doua sute cincizeci) de parti sociale, cu o valoare nominala de 10 (zece) lei fiecare si o valoare nominala totala de 2.500 (doua mii cinci sute) lei, reprezentand 5% din capitalul social al INSURETECH S.R.L., cu respectarea urmatoarelor conditii: