Tranzacție majoră cu terenuri făcută de un gigant belgian lângă București

WDP a cumpărat anul trecut terenuri pentru noi dezvoltări imobiliare, din care cea mai mare parte în România, la București și Sibiu. Compania a plătit pentru aceste rezerve de teren 31 de milioane de euro.
Andrada Ghira - S, 31 ian. 2026, 12:04
Tranzacție majoră cu terenuri făcută de un gigant belgian lângă București

Aproape 51 de hectare de teren a cumpărat anul trecut WDP, dezvoltatorul belgian de spații logistice și industriale. Cele mai multe, peste 40 de hectare au fost cumpărate la Ștefănești, lângă București, pentru care a plătit 15 milioane de euro, arată datele din raportul financiar pentru 2025 al companiei și consultat de Economica.net.

Alte circa 9,5 ha de teren au fost cumpărate la Sibiu, pentru care compania a plătit 10 milioane de euro.

Tranzacțiile cu terenuri au fost realizate în semestrul II al anului trecut.

În Belgia, WDP a cumpărat un hectar de teren cu șase milioane de euro.

Pe lângă aceste achiziții, dezvoltatorul a vândut și terenuri de circa 18,5 ha, tot în Ștefănești, pentru care a încasat 12 milioane de euro, se mai arată în raportul financiar al companiei.

La finele anului trecut, dezvoltatorul avea un portofoliu total de investiții în execuție de 708 milioane de euro. Dintre acestea, 130 de milioane de euro reprezintă investiții în noi depozite în România. Cel mai mare dintre ele, ce va avea o suprafață de 54.000 de mp, se construiește pentru retailerul olandez Action.

Portofoliul companiei în România numără 83 de proiecte, cu o suprafață brută închiriabilă de peste două milioane de mp. Ca valoare, portofoliul de pe plan local are o valoare de 1,6 miliarde de euro. Veniturile din chirii, doar pe piața din România, au fost de 109 milioane de euro anul trecut.

În total, WDP a încasat peste 450 de milioane de euro din chirii pe piețele unde activează, și are un portofoliu de 8,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...