Tranzacție multinațională cu impact în România. Liderul zonal al brokerajului în asigurări, cu acționar fondul care a avut Noriel și sute de mii de clienți în România, își consolidează poziția. Marsh, liderul din corporate, mai pierde o măsură în retail

Unilink, brokerul polonez care a anunțat anul trecut că a preluat controlul la Safety Broker, cel mai mare intermediar român din asigurări, își consolidează poziția de lider regional. Momentul marchează, în același timp, încă un pas înapoi făcut de Marsh, liderul mondial din brokeraj, în zona de distribuție de retail.
Ion Dobreanu - mar, 01 nov. 2022, 22:14
Tranzacție multinațională cu impact în România. Liderul zonal al brokerajului în asigurări, cu acționar fondul care a avut Noriel și sute de mii de clienți în România, își consolidează poziția. Marsh, liderul din corporate, mai pierde o măsură în retail

Unilink, brokerul polonez care a anunțat pe finalul anului trecut că a ajuns la un acord cu Viorel Vasile pentru preluarea controlului la Safety Broker, își continuă extinderea regională prin preluarea Insia, intermediar controlat în prezent de grupul Marsh, cel mai mare broker din lume. Tranzacția vizează și România, în condițiile în care Insia este prezentă și în țara noastră, în esență ca „brokerul de retail al Marsh”.

AICI despre Safety Broker, intermediar evaluat la 22 de milioane de euro după un an cu rezultate istorice, și tranzacția cu Unilink , dar și despre asigurătorul pe care polonezii vor să îl aducă pe piața RCA

Unilink a efectuat deja o majorare de capital de 5 milioane de lei (în jur de 1 milion de euro)  la Safety Broker, bani care vor fi folosiți pentru achiziții în România și Republica Moldova.

Cu tot cu Insia, după finalizarea achiziției Safety Broker (lider în România) și I&G Brokers (lider în Bulgaria), Unilink devine principala platformă de distribuție din Europa Centrală și de Sud-Est, lider în șase țări din regiune. Insia este unul dintre numele mari în Cehia și Slovacia.  Grupul ajunge astfel la prime brute intermediate de peste 1 miliard de euro, echivalentul a aproximativ 30% din ce va fi întreaga piața a asigurărilor din România la finalul lui 2022.

Pe un tipar deja consacrat și utilizat și la noi în țară, la achiziția Safety Broker, Unilink va păstra în acționariat și ca șef executiv (CEO) și fondatorul Insia, Ivan Spirakus, cumpărând în principal deținerea grupului Marsh. Următorul pas pentru Unilink va fi, așa cum susțin și șefii companiei, dezvoltarea în Europa de Vest. Grupul polonez are printre acționari și fondul Enterprise Investors care a controlt p\n[ recent rețeaua de magazine pentru copii Noriel și care a mai deținut în România și magazinele Profi, în perioada 2009-2016. Polonezii urmează să lanseze în curând și un comunicat de presă prin care să anunțe tranzacția care vizează Insia.

Înființată în 1992, INSIA este una dintre cele mai mari rețele de brokeri de asigurări și credite de consum care operează în Cehia, Slovacia și România, deservind aproape 500 de clienți cu 1 300 de parteneri în 450 de birouri. Valoarea totală a primelor de asigurare gestionate este de circa 145 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2022.

În România, Insia este un intermediar mic și destul de specializat, care activeazî în sistem freedom of establishment(FOS), mai cunoscut ca pașaport european sau drept la liberă practică, find supravegheat de autoritatea din țara de origine. În 2021, primele brute intermediate nu au depășit cu mult 1 milion de euro. Totuși, apartenența Insia la grupul Marsh a făcut mereu ca acest broker mic să fie văzut ca având potențial. Vânzarea Insia , arată, până la urmă, și că Marsh este din ce în ce mai puțin interesat de zona de retail, lucru vizibil și din pierderea de cotă de piață în România, pe fondul creșterii abrupte înregistrate de intermediarii de rețea din vânzarea de RCA.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...