Tranzacţie pe piaţa de ecommerce românească: Life Is Hard preia Innobyte pentru 9 mil. lei

Life Is Hard, companie listată la Bursa de Valori București, piața AeRo, a semnat contractul de preluare a 100% din pachetul de acțiuni al Innobyte Solutions, unul din principalii jucători pe piața de ecommerce din România. Valoarea estimată a tranzacției se ridică la 9, 132 mil. lei, calculată în baza EBITDA obținut la nivelul anilor 2018-2020 și planificat pentru 2021, iar prețul final va fi stabilit în 2022, în baza EBITDA efectiv realizat pentru anul în curs.
Lidia Neagu - mar, 18 mai 2021, 13:46
Tranzacţie pe piaţa de ecommerce românească: Life Is Hard preia Innobyte pentru 9 mil. lei

Conform acordului, suma urmează a fi achitată de către LIH în două tranșe – 2021, respectiv 2022 – prin conversia în acțiuni emise de Life Is Hard, în urma majorării de capital social care va fi supusă aprobării AGEA.

“Noua deținere pe care Life Is Hard o are în Innobyte Solutions consolidează demersurile noastre de creștere a fundamentului companiei. Ne dorim să ne sporim relevanța pe zona de digitalizare, iar cu Innobyte alături deținem o competență nouă, în ecommerce, pe o piață care se dezvoltă accelerat. Putem aduce, astfel, mai multă valoare clienților și acționarilor noștri”, spune Cătălin Chiș, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație Life Is Hard | Work Soft.

După realizarea tranzactiei, actualii asociați ai Innobyte urmează să dețină acțiuni în cadrul Life Is Hard, iar echipa de management va rămâne în continuare implicată în dezvoltarea afacerii ecommerce, în rol operațional.

“Odată cu semnarea acestui parteneriat, intrăm într-o etapă nouă de dezvoltare, devenind prima companie de ecommerce care își transparentizează astfel performanța – ceea ce reprezintă un angajament crescut din partea noastră în fața clienților, a angajaților și investitorilor Life Is Hard”, spune Cătălin Șomfălean, co-fondator și acționarul majoritar Innobyte.

Pentru finalizarea procesului de intrare a Life Is Hard în acționariatul Innobyte Solutions vor avea loc în următoarele săptămâni demersurile legale de înregistrare la Registrul Comerțului (ONRC), respectiv va fi convocată AGEA LIH, pentru aprobarea mecanismului de plată.

Tranzacția a fost facilitată de Ciprian Pasca și Vlad Pasca de la PASK Advisory, agenție de consultanță M&A focusată pe industria tech din România.

Cumpărătorul a fost asistat de firma de avocatură LLA și consultantul Andrei Bichescu – LionLink Advisory, în vreme ce asociații Innobyte au fost asistați de Alexandru Lefter, partner în cadrul LC LegalProof, coordonatorul departamentului de fuziuni și achiziții, și de Larisa Șomfălean, avocat coordonator al Advocate.ro.

Innobyte este o companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce care vizează maximizarea potențialului de business al partenerilor săi prin dezvoltarea unor platforme de eCommerce. Pe lângă serviciile de dezvoltare și de mentenanță eCommerce oferite, Innobyte asigură și servicii de securitate, analiză și îmbunătățirea performanței, audit și consultanță de business pentru magazine online din întreaga lume.

Compania a încheiat T1 2021 cu o cifră de afaceri de 483.500 Euro (+40% vs 2020) și o EBITDA de 46.000 euro
(+24% vs. 2020), fiind un business 100% românesc, fondat în 2006, de către antreprenorul Cătălin Șomfălean. La nivel de 2021, reprezentanții companiei estimează că Innobyte Solutions va depăși pragul de 2 milioane de euro cifră de afaceri, iar EBITDA va ajunge la 460.000 de euro.

Prima companie românească dezvoltatoare de soft listată la Bursa de Valori București, piața AeRo, Life Is Hard este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții pentru proiecte smart city, deține cea mai utilizată platformă de brokeraj în asigurări din România – 24broker – și un portofoliu propriu de soluții adresate segmentului IMM.

Life Is Hard își propune să devină partener cu relevanță crescută pentru transformarea digitală a mediului de
business și a comunităților locale. Compania a împlinit recent 5 ani de prezență pe bursă și a ajuns la o capitalizare bursieră de peste 50 milioane de lei (aprilie 2021).

În 2020, Life Is Hard a demarat demersurile de preluare a fondului de comerț al altor două companii: Active
Power Solutions, cel mai mare dealer telecom B2B (tranzacție încheiată în ianuarie 2021), respectiv Treecomm
– distribuitor de soluții telecom pentru companii – tranzacție în desfășurare.

Pentru 2021, LIFE IS HARD își propune o cifră de afaceri de 20 milioane de lei, iar valoarea estimată a companiei pentru 2022 este de 100 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...