Primele tranzacţii cu acţiuni Facebook s-au făcut la 96 de lei / titlu

07 12. 2012
facebook-ipo-stocks-002-640x480_37788800

Acţiunile Facebook au un potenţial de creştere de aproape 9%, în ziua în care firma de brokeraj Tradeville le aduce la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Deschiderea primei şedinte bursiere în care vor fi tranzacţionate acţiunile Facebook va fi oficiată astăzi, de către reprezentanţii Tradeville şi ai BVB, la Târgul de investiţii.

După şocul prăbuşirii de peste 3 ori a preţurilor, după listarea din 18 mai 2012, de la New York, acţiunile Facebook (simbol Bursier FB) au intrat pe o tendinţă de creştere, care are ca ţintă pragul de 30,5 de dolari / titlu, potrivit analiştilor consultaţi de Reuters şi citaţi de Tradeville.

Preţul ţintă de 30,5 de dolari / titlu , estimat de analiştii consultaţi de Reuters, este cu circa 9% mai mare decât cel din piaţa americană, care ar echivala cu peste 97 de lei, la cursul BNR.

Facebook (FB) este a 26 mare companie străină care poate fi tranzacţionată în lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), majoritatea fiind aduse de firma de brokeraj Tradeville, lidera intermedierii tranzacţiilor bursiere prin internet din România.

Tradeville a cumpărat acţiuni FB de pe piaţa americană şi le pune acum în circulaţie pe platforma sistemului alternativ de tranzacţionare de la BVB. Intrarea în posesie a acţiunilor cumpărate este posibilă prin conexiunile Depozitarului Central, care se ocupă cu operaţiunile post – tranzacţionare şi face parte din grupul BVB.

De asemeni, posesorii de acţiuni FB obţinute pe altă cale le pot pune în vânzare la BVB.

„Rezultatele Facebook în trimestrul 3 au fost pe un trend ascendent, compania înregistrând venituri totale de 1,26 miliarde de dolari, din care 1,09 miliarde au fost obţinute din spaţiul publicitar oferit partenerilor“, constată analiştii de la Tradeville, în raportul lor.

Facebook a înregistrat un profit net de 311 milioane de dolari (0,12 USD/actiune), depasind estimarile analiştilor Reuters. Creşterea veniturilor Facebook, de 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost afectată cu aproximativ 6% de întărirea dolarului.

„Considerăm că Facebook (FB) şi-a atins obiectivul de a atrage un numar impresionant de utilizatori, pasul urmator fiind monetizarea acestui activ (valorificarea, n.r.). FB generează în prezent venituri de 4,6 doalari / utilizator / an, valoare scazută în comparaţie cu Google (GOOG), însă eforturile managementului de a dinamiza activitatea companiei pot fi primii paşi în evoluţia ascendentă, atât a veniturilor cât şi a titlurilor Facebook”, estimează analiştii Tradeville.

Facebook a înregistrat un număr impresionant de 1.007 mld. de utilizatori, în luna septembrie, adică circa 1/7 din populaţia planetei, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 584 milioane de utilizatori au accesat zilnic site-ul de socializare, în creştere cu 28% faţă de anul trecut.

„Facebook intenţionează să dezvolte, în urmatoarea perioadă, partea de aplicaţii care va îmbunătăţi experienţa folosirii platformei şi va transforma modul de interacţionare a utilizatorilor cu firmele care au nevoie de promovare. În acest scop, Facebook a lansat în ultimele luni şi dezvoltă în continuare mai multe strategii şi aplicaţii care vor uşura şi eficientiza efortul de promovare”, spun analiştii Tradeville.