Tranzacţiile cu acţiuni, în creştere cu peste 33% în această săptămână, la BVB

Economica.net
16 08. 2015
bvb555_88861600_37570300_35538100

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Romgaz (SNG) – 29,60 milioane lei, BRD-SG (BRD) – 25,77 milioane lei, Electrica (EL) – 23,12 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP) – 21,90 milioane lei şi Banca Transilvania (TLV) – 20,61 milioane lei.

Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 8,62 milioane lei, cu obligaţiuni 0,35 milioane lei şi cu unităţi de fond 0,40 milioane lei. În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 4,47 milioane lei.

Indicii bursieri au înregistrat evoluţii mixte, cuprinse între minus 1,39% pe indicele BET, valoarea acestuia fiind de 7.495,5898 şi de 0,30% pe indicele BET-NG, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 701,0300.

Potrivit analizei citate, în săptămâna 10 – 16 august, 28 titluri au avut evoluţii pozitive, 11 au avut evoluţii stabile şi 32 au avut evoluţii negative. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Teraplast (TRP), Aerostar (ARS) şi Boromir (SPCU) de 29,11%, 15,66% şi respectiv de 13,48%.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Bermas (BRM) de 11,11%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Zentiva (SCD) de 7,93% şi Socep (SOCP) de 7,92%.