Tranzacţiile cu acţiuni, în scădere cu 49% în această săptămână la BVB

Economica.net
26 07. 2015
bvb555_88861600_37570300_35538100

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) – 48,6 milioane lei, Banca Transilvania (TLV) – 26,9 milioane lei, OMV Petrom (SNP) – 16,5 milioane lei, Electrica (EL) – 15,7 milioane lei şi Romgaz (SNG) – 6,5 milioane lei.

Potrivit analizei Puls Capital, tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 6 milioane lei, cu obligaţiuni 400.000 de lei, iar cele cu unităţi de fond 40.000 de lei.

În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 17,3 milioane lei.

Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluţii mixte, cuprinse între minus 1,26% pe indicele BET-NG, valoarea acestuia fiind de 698,53 şi 0,58% pe indicele BET-FI, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 31.861,2598.

În perioada menţionată, 50 de titluri au avut evoluţii pozitive, 8 au avut evoluţii stabile şi 11 au avut evoluţii negative.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile IAR Braşov (IARV), Aerostar (ARS) şi Teraplast (TRP) de 34,52%, 18,79% şi respectiv de 16,22%.

Pe de altă parte, cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Transilvania Construcţii (COTR) de minus 11,81%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Electroputere (EPT) şi NEPI (NEP) de minus 5,41% şi respectiv de minus 4,67%.