Trei autocare au încercat să treacă vama Giurgiu cu bunuri contrafăcute în valoare de aproape 1,5 mil. lei

24 08. 2025
Vama Giurgiu

În zilele de 22 şi 23 august, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, au verificat, în cadrul unor acţiuni pe DN 5, mai multe autocare aparţinând unor operatori de transport persoane ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia – România.

„În urma controlului amănunţit asupra a trei autocare, poliţiştii de frontieră au descoperit un număr de 7.008 de articole vestimentare şi de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de provenienţă sau autentificare”, arată ITPF Giurgiu.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În acest caz, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.