Trei companii IT din România au intrat în topul Deloitte Fast 50, iar una a bifat un record mondial

Trei companii din România au intrat în topul Deloittle Fast 50 pentru Europa Centrală şi de Est, care măsoară viteza de creştere a afacerilor. Startup-ul românesc UiPath a primit distincţie specială pentru inovaţie, fiind cotat drept compania cu cea mai rapidă creştere la nivel mondial în domeniul soluţiilor de automatizare robotizată a proceselor.
Economica.net - lun, 16 oct. 2017, 10:51
Trei companii IT din România au intrat în topul Deloitte Fast 50, iar una a bifat un record mondial

“Companiile din sectorul IT din România s-au regăsit mereu printre performerii clasamentului Fast 50 și mă bucur că nici anul acesta nu fac excepție. Aș dori să îi felicit pe cei care au demonstrat performanță anul acesta, companii tinere născute în această nouă economie. Acestea sunt companii care cresc într-un an cât altele în 100, iar noi le sprijinim în călătoria lor către scalarea afacerii”, a afirmat într-un comunicat Alina Mirea, partener Deloitte România și coordonatoarea locală a programului. “De 18 ani, Deloitte urmărește antreprenorii în dezvoltarea lor, de la companii tinere pe care le sprijinim să se dezvolte, până la afaceri mature, prea mari pentru un clasament ca Fast 50, dar cu care colaborăm în continuare”.

În clasamentul Fast 50 s-au calificat anul acesta companii din 11 ţări, care au ajuns la o rată medie de creştere a afacerilor de 1.127% în ultimii patru ani. Companiile din sectorul IT & Digital domină topul, ocupând 39 din poziţiile din clasament.

Primele cinci locuri revin unor companii nou intrate în Fast 50, iar prima poziţie este ocupată de compania cehă de rezervări online pentru zboruri Kiwi.com, cu o creştere de 7.145% în ultimii patru ani, urmată de compania lituaniană de tehnologie Deeper şi Prusa Research, din Cehia.

Compania românească cu cea mai mare rată de creștere a veniturilor este compania Trencadis din Baia Mare, cu creștere a veniturilor în ultimii patru ani de 710%. Aflată pentru a doua oară în clasamentul Fast 50, în urcare pe locul 19 față de locul 40 ocupat anul trecut, Trencadis este o companie de sisteme integrate al cărei obiectiv principal este acela de a optimiza și a inova soluțiile destinate interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului.

Aflată pentru prima dată în clasamentul Fast 50, compania timișoreană Qualteh se plasează direct pe locul 39, cu o rată de creștere de 388%. Qualteh construiește soluții de dezvoltare și adaptare pentru companii inovatoare și soluții de software mobile.

Cu o rată de creștere de 324%, Tremend, o companie de software din București cu peste 11 ani de experiență, se situează pe locul 47. Pentru a doua oară în clasamentul Fast 50, Tremend este specializată în livrarea de soluții complexe de software, încorporând tehnologii avansate destinate unor clienți variați, de la start up-uri americane la multinaționale din peste 15 țări, situate pe trei continente.

Furnizorul de soluții de automatizare robotizată a proceselor Uipath devine primul business care câștigă o distincție specială pentru Most Disruptive Innovation. Premiul recunoaște acele afaceri care sunt pionieri în domeniul lor de activitate. Fondată în anul 2015 și operând mai mult la nivel internațional, UiPath își propune să schimbe lumea cu ajutorul proceselor automatizate și să ușureze astfel munca oamenilor, permițându-le să se concentreze mai mult pe partea creativă a muncii.

În clasamentul Fast 50 şi-au făcut loc 19 companii din Polonia, urmată de Croația (8), Lituania (6), Cehia (5), România (3), Bulgaria, Ungaria și Slovacia (fiecare câte 2), respectiv Bosnia şi Herțegovina, Estonia și Letonia (fiecare câte o companie).

Pe sectoare, topul este dominat de IT şi digital, cu 39 de companii, urmat de industria internetului, media şi telecom, cu 10 companii, respectiv energie, cu o companie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la cererea de plată 5 din PNRR
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la ...
Executivul a analizat, joi, o notă privind stadiul îndeplinirii Sarcinii de Guvern referitoare la transmiterea documentelor în vederea depunerii Cererii de Plată nr. 5 din PNRR, Ministerul......
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în prezent 9.504 de salariaţi, iar 800 vor fi disponibilizaţi în cadrul ...
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 802,2 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în ...