Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari

17 07. 2026
Air_China,_Airbus_A330-300_B-5916_NRT_(17336476841)

Air China şi subsidiara sa Shenzhen Airlines vor cumpăra 55 de aeronave Airbus (AIR.PA), la un preţ de catalog de aproximativ 12,4 miliarde de dolari, în timp ce Hainan Airlines a convenit să achiziţioneze 40 de unităţi din familia de aeronave A320neo, la un preţ de catalog de până la 5,4 miliarde de dolari.

Air China, cel mai mare operator aerian al ţării, a fost de acord să cumpere 15 avioane de pasageri cu două culoare A350-900, în timp ce Shenzhen Airlines va achiziţiona, separat, 40 de modele A320neo. Avioanele A350-900, la un preţ de catalog de aproximativ 6,09 miliarde de dolari, ar urma să fie livrate în perioada 2030 – 2032. Cele 40 de aeronave din familia A320neo, evaluate la aproximativ 6,35 de miliarde de dolari, vor fi livrate între 2029 şi 2032. Cele 40 de unităţi A20neo comandate de Hainan Airlines ar urma să fie livrate între 2028 şi 2032.

Comenzile vin într-un moment în care companiile aeriene din China continuă să-şi extindă flotele după pandemie, chiar dacă perspectivele sunt mai dificile.

Marţi, Air China a raportat pierderi nete de până la 2,6 miliarde yuani pentru primul semestru din 2026, pe fondul preţului ridicat al petrolului, care a afectat marjele de profit.

Luna trecută, China Eastern Airlines a anunţat că vrea să cumpere 25 de modele A330neo pentru aproximativ 9,35 de miliarde de dolari, iar în aprilie China Southern Airlines şi subsidiara sa Xiamen Airlines au convenit să achiziţioneze 137 de aeronave pentru 21,4 miliarde de dolari.

Noile avioane ar urma să majoreze capacitatea totală cu aproximativ 7,1% pentru Air China şi cu 4,3% pentru Shenzhen Airlines.

Familia A320neo concurează cu Boeing 737 MAX pe rutele pe distanţe medii, în timp ce A350-900 este folosit la cursele aeriene internaţionale pe distanţe lungi.

Sursa foto: Wikipedia