FOTO Alstom Coradia Stream, cel mai nou tren din România, a fost vandalizat

La nici un an de la intrarea în circulație a primului tren electric nou au început deja actele de vandalism, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Ionuț - Cristian Savoiu.
Ion Dobreanu - J, 10 iul. 2025, 20:19
FOTO Alstom Coradia Stream, cel mai nou tren din România, a fost vandalizat

trenConfortul oferit de trenurile nou achiziționate și puse în circulație depinde în mare măsură și de gradul de civilizație al unor pasageri, mai spune oficialul de la Transporturi.

„Am să solicit instituțiior abilitate să ia măsuri pentru identificarea și sancționarea celor care se fac vinovați de astfel de acțiuni”, avertizează Savoiu.

Acesta adaugă că este regretabil că oamenii de bun simț trebuie să suporte efectele acțiunilor unor persoane care nu au un minim respect pentru regulile de conviețiure în societate.

Cel mai nou tren din România a mai fost în primăvară atacat cu pietre în Chitila. Trenul Alstom Coradia Stream care circulă în relația Brașov – București Nord a fost retras din circulație, după ce a fost atacat cu pietre în zona Chitila și i s-a spart un geam, a informat atunci CFR Călători.

„În data de 09.03.2025, la trenul IR 16008 cu circulație în relația Brașov – București Nord, tren compus din rama Alstom Coradia, în zona Chitila, ca urmare a acțiunii unor răufăcători care au aruncat cu pietre la trecerea trenului, s-a produs spargerea unui geam lateral de la unul dintre vagoanele ramei.

Alstom a comunicat că va reține de la circulație rama afectată, până la remediere și că, începând cu data de 10.03.2025, trenurile IR 16001 și 16003 în relația București Nord – Brașov și, respectiv, IR 16002 și IR 16008 în relația Brașov – București Nord vor fi anulate, circulația acestora urmând a fi reluată imediat ce Alstom va permite repunerea în circulația a ramei afectate”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Primul tren nou cumpărat în peste 20 de ani

Pe 20 noiembrie 2024, CFR Călători a introdus în circulație primul tren electric format din material rulant nou de la Alstom, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Coradia Stream.

Rama este alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România.

Modelul Coradia Stream este prima ramă furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.

Rama electrică livrată de către Alstom este formată din șase module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcție, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă și este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Mentenanța ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, județul Suceava, consolidându-și prezența locală, informează......
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul ...
Cinci state s-au angajat să trimită militari în forța de securitate din Fâșia Gaza
Cinci state s-au angajat să trimită militari în forța de securitate din Fâșia Gaza
Indonezia, Marocul, Kazahstanul, Kosovo şi Albania s-au angajat joi, în prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat ...
Suedia anunță că oferă un ajutor nou pentru Ucraina de 1,2 miliarde de euro
Suedia anunță că oferă un ajutor nou pentru Ucraina de 1,2 miliarde de euro
Suedia a anunţat joi că oferă un ajutor militar de 12,9 miliarde de coroane (aproximativ 1,2 miliarde de euro) pentru ...