Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă

14 11. 2026
TREN OTOPENI 6858656756979568

„Intervenţiile urmăresc eliminarea limitărilor de exploatare asociate utilizării regimului de depăşire ordonată, pentru anumite parcursuri cu viteză sporită în abatere, contribuind la valorificarea capacităţilor infrastructurii feroviare în condiţii de siguranţă”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit operatorului feroviar, programul-pilot vizează două puncte ale infrastructurii feroviare: Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1, pentru parcursurile cu viteză sporită în abatere de 80 km/h şi Halta de Mişcare Ramificaţia Ploieşti Triaj, pentru parcursurile cu viteză sporită în abatere de 100 km /h.

Anterior, configuraţia instalaţiilor impunea, pentru parcursurile vizate, utilizarea butonului de depăşire ordonată (BDO) la trecerea peste inductoarele active de 2.000 Hz, cu aplicarea regimului de supraveghere a vitezei corespunzător acestei influenţe. În noua configuraţie, mecanicii de locomotivă utilizează butonul „Atenţie”, aferent influenţei de 1.000 Hz, în locul butonului BDO, aferent influenţei de 2.000 Hz. Astfel, se elimină necesitatea utilizării regimului de depăşire ordonată determinată anterior de configuraţia inductoarelor la indicaţiile respective.

Potrivit CFR SA, noua configuraţie menţine supravegherea automată a vitezei, potrivit caracteristicilor fiecărui sistem de protecţie şi categoriei trenului. Vitezele efective de circulaţie rămân condiţionate de indicaţiile semnalelor, de vitezele autorizate şi de cerinţele tehnice şi operaţionale aplicabile.

Programul-pilot se desfăşoară în baza Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 923/2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 9 octombrie 2026, şi prevede monitorizarea soluţiei tehnice pe o perioadă de trei luni de la începerea programului.

Prin aceste modificări, CFR S.A. urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi utilizarea mai eficientă a parcursurilor feroviare proiectate pentru viteze sporite în abatere, cu respectarea cerinţelor de siguranţă feroviară.