Trenul de Otopeni: s-a emis prima autorizaţie de construire pentru podul feroviar peste DN1

Ministerul Transporturilor a emis marţi, 20 august, prima autorizaţie de construire pentru proiectul podului feroviar către Aeroportul Otopeni. Deocamdată, este vizată doar o porţiune de viaduct de 507 metri, din 1.520 de metri câţi va avea la final.
Anemona Andone - mar, 20 aug. 2019, 14:24
Trenul de Otopeni: s-a emis prima autorizaţie de construire pentru podul feroviar peste DN1

Autorizaţia de construire emisă marţi vizează lucrări la fundaţii, pereţi mulaţi şi elevaţii pile de la pila 25 până la pila 37.

Pe 11 iunie 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, în valoare de 398,16 milioane de lei, fără TVA.

Licitaţia a fost câştigată de către asocierea Arcada Company – ISPCF – DB Engineering & Consulting GMBH care, potrivit ministrului Transporturilor, şi-a asumat asumat finalizarea racordului până la sfârşitul lunii mai 2020.

Contractul prevede construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, a unui viaduct de 1,52 km care va traversa DN1, trei podeţe, instalaţie de centralizare electronică şi o staţie de călători la terminalul T1.

Lucrările pentru racordul C.F. sunt incluse în obiectivul de investiţii „Modernizarea liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, în cadrul căruia CFR SA a semnat în luna aprilie şi contractul de lucrări pentru dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...