FOTO: rynek-kolejowy.pl.
Trenul este conceput pentru a prelua energie din rețeaua de contact aeriană, comutând pe baterii și pile de combustie atunci când circulă pe secțiuni neelectrificate. Acest lucru permite unui singur tren să deservească rute cu standarde de infrastructură diferite, eliminând necesitatea unui motor diesel. Soluția este complet lipsită de emisii și este destinată serviciilor regionale pe linii electrificate doar parțial – rute deservite în prezent de material rulant cu propulsie diesel, scrie rynek-kolejowy.pl.
Aceasta reprezintă o nouă etapă importantă în dezvoltarea expertizei feroviare bazate pe hidrogen în Polonia. Echipele de ingineri de la PESA și ABB, care lucrează în prezent la prototipul HEMU (Hydrogen Electric Multiple Unit – unitate multiplă electrică pe hidrogen), au colaborat anterior la un proiect de locomotivă pe hidrogen, finalizat în 2021. Amploarea proiectului actual este, însă, semnificativ mai mare, adaugă sursa citată.
În cazul unui tren care utilizează trei surse de energie distincte, provocarea depășește simpla instalare a echipamentelor la bord în configurația corectă. Componentele individuale ale sistemului de propulsie trebuie să facă schimb de date, să gestioneze distribuția energiei și să funcționeze ca un sistem unitar – indiferent de sursa de energie utilizată într-un anumit moment. Acest lucru necesită nu doar convertoare și baterii de tracțiune de înaltă performanță și eficiență energetică, ci și module inteligente de control și distribuție a energiei. Echipa de proiect din Polonia, din cadrul ABB, este responsabilă pentru dezvoltarea și integrarea acestor componente cheie ale infrastructurii de la bord, lucrând în colaborare strânsă și continuă cu inginerii de la PESA.
Rynek Kolejowy este cea mai mare publicație de specialitate din Polonia dedicată transportului feroviar.
Polonezii de la PESA livrează în România trenuri electrice de lung parcurs și de scurt parcurs, după ce a câștigat două licitații organizate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Producătorul polonez este de asemenea interesat și de alte licitații.