Trenuri Alstom pentru Metroul de Drumul Taberei: Penalitățile pentru întârzierea livrării au ajuns la 18 milioane de euro – Grindeanu

Penalitățile pentru întârzierile în livrarea trenurilor pentru Magistrala 5 de metrou au ajuns la 18 milioane de euro, a transmis vineri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Conform unor declarații de la jumătatea lunii octombrie, penalitățile aplicate producătorului Alstom cumulau circa 10 milioane de euro.
Anemona Andone - vin, 24 nov. 2023, 14:24
Trenuri Alstom pentru Metroul de Drumul Taberei: Penalitățile pentru întârzierea livrării au ajuns la 18 milioane de euro - Grindeanu

„Au fost delegații de la metrou să vadă dacă lucrurile sunt cum trebuie sau nu. Unele lucruri nu stăteau așa cum trebuie. Penalitățile curg către Alstom, în zona de metrou. Și vor curge în continuare, dacă nu se țin de termenii din contract”, a avertizat șeful Transporturilor.

La jumătatea lunii octombrie, Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex, menționa că în cazul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, care ar fi trebuit să ajungă în România în iunie 2022, producătorul are de plătit penalităţi de peste 10 de milioane de euro.

„Este un contract de 100 de milioane de euro pentru care noi am plătit un avans de 20 de milioane de euro. Bineînţeles că sunt penalizări. Până acum câteva zile, calculul penalităţilor ducea la o sumă de 10 milioane şi ceva de euro şi bineînţeles că vor trebui să plătească aceste sume. Deci, 10% din contract. Dar cum v-am spus, de multe ori mai puţin interesează călătorii noştri cât înseamnă aceste penalităţi, ci interesează să aştepte cât mai puţin în staţii şi, prin aducerea acestor 13 trenuri, bineînţeles că timpul de aşteptare se va îmbunătăţi”, a arătat Mihai Barbu.

El a precizat că Alstom nu a contestat aceste penalităţi, care sunt conform contractului, şi va trebui să le plătească.

Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5 de metrou vor fi aduse din Brazilia, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Metrorex.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații comerciale au fost distruse de flăcări....
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală diseară
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală ...
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Naţional, după finalizarea lucrărilor ...
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și profitul
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și ...
Electro-Alfa International, important producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat ...