Trenuri pe hidrogen în România: ARF a primit ofertă de la Alstom

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că luni, 31 iulie 2023, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, desemnată în cadrul licitației privind achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în vederea deschiderii ofertelor depuse.
Ion Dobreanu - lun, 31 iul. 2023, 17:11
Trenuri pe hidrogen în România: ARF a primit ofertă de la Alstom

Astfel, societatea care a depus documentația este asocierea formată din S.C. ALSTOM TRANSPORT S.A. (lider) și Linde Gaz Romania S.R.L. (asociat).

Valoarea achiziției este cuprinsă între 2,45 miliarde de lei fără TVA și 4,17 miliarde de lei fără TVA, în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de 213 luni.

Cele 12 automotoare vor fi utilizate pentru rutele aflate sub contracte de servicii publice, pe liniile neelectrificate București – Pitești, cu extindere până la Piatra Olt – Craiova, București – Aeroportul Henri Coandă, București – Târgoviște, București – Pitești – Curtea de Argeș, contracte atribuite unor operatori de transport feroviar, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1370/2007/CE cu modificările ulterioare și potrivit legislației din România.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Ulterior deschiderii ofertei, comisia va începe evaluarea acesteia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cerințele Caietului de Sarcini, au mai spus reprezentanții ARF.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) trebuie să se încadreze în termenele din PNRR la licitația pentru trenuri pe hidrogen, a răspuns ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu la o întrebare a deputatului AUR de Neamț Dumitrina Mitrea, cu privire la riscul pierderii banilor europeni. Pentru aceasta, contractul trebuie atribuit până pe 31 decembrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...