Trenurile pentru metroul de Drumul Taberei vor fi aduse din Brazilia

18 05. 2023
alstom_metropolis_metrou_sydney_26909300-scaled

„Trenurile de metrou ce urmează a fi livrate de către Alstom pentru a fi folosite pe Magistrala 5 sunt produse complexe ce cuprind subansamble produse de către Alstom în mai multe locații ale acestei firme din lume, precum și de alți subfurnizori consacrați în domeniu la nivel mondial. Asamblarea finală a acestor trenuri este realizată la fabrica Alstom din Taubaté (São Paulo), Brazilia”, a declarat Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, pentru ECONOMICA.NET.

Întrebată de aspectul noilor trenuri, Miclăuș a menționat că, ținând cont de tradiția Metrorex, aceste trenuri vor avea un design oarecum asemănător cu celelalte trenuri Metrorex, dar personalizat atât din punct de vedere estetic, cât și cromatic, avându-se în vedere încadrarea în arhitectura și cromatica Magistralei 5.

Legat de cele 17 trenuri pentru care Metrorex a prevăzut opțiunea de achiziție ulterioară, deși sunt destinate tot pentru Magistrala 5 de metrou, acestea ar putea să fie distribuite și pe alte magistrale, potrivit șefei Metrorex. Condiționat însă de dotarea cu echipament îmbarcat corespunzător sistemului de siguranță a traficului aferent magistralei pe care vor circula, a explicat Mariana Miclăuș.

Primul tren din cele 13 din contractul cu Alstom va fi livrat în august 2023, a declarat la începutul lunii mai directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.

„Referitor la contractul de achiziție 13 trenuri de metrou, a fost încheiat în 2020, primul tren trebuia să vină în luna iunie 2022, are o întârziere de aproximativ 14 luni. Furnizorul ne-a informat că are o întârziere – invocând motive de aprovizionare, criză globală, așteptăm documente justificative în acest sens -, dar ne-a informat că primul tren va sosi în luna august a acestui an, astfel încât cu o frecvență de două trenuri pe lună la livrare, cel de-al 13-lea tren să poată să ajungă în România în ianuarie”, a precizat directorul general al Metrorex.

Miclăuș a mai spus că fiecare tren va trebui să aibă niște teste de anduranță și agrementare de la Autoritatea Feroviară Română și că Metrorex nu face rabat de la siguranța călătorilor.

Metrorex a semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou ce urmează să fie introduse pe Magistrala 5.

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri depăşeşte 100 de milioane de euro, dar înţelegerea poate fi extinsă cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Gama de trenuri de metrou Metropolis de la Alstom este în operare de peste 20 de ani în toată lumea, printre cei 60 de clienţi ai companiei fiind operatori de metrou din Paris, New York, Londra, Amsterdam, Singapore, Riyadh, Dubai, Sydney şi Montreal.