Trezoreria SUA a îngheţat pentru încă un an salariile şefilor GM, AIG şi Ally Financial

Trezoreria Statelor Unite a îngheţat pentru cel de-al doilea an consecutiv compensaţiile financiare ale directorilor generali ai companiilor General Motors, AIG şi Ally Financial, care au primit ajutoare de stat semnificative în timpul crizei financiare, transmite Reuters.
Economica.net - D, 08 apr. 2012, 11:02
Trezoreria SUA a îngheţat pentru încă un an salariile şefilor GM, AIG şi Ally Financial

Departamentul Trezoreriei de la Washington a arătat că cele trei companii fac progrese în privinţa returnării ajutoarelor de stat primite pentru a supravieţui crizei financiare din SUA din perioada 2007-2009, însă politicile salariale trebuie să rămână sub supravegherea autorităţilor până la finalizarea rambursărilor.

Compensaţiile fiannciare ale directorilor executivi sunt formate din cash, acţiuni şi opţiuni de cumpărare de acţiuni în viitor la preţuri prestabilite.

„Deşi au existat modificări ale amestecului de acţiuni, salarii şi opţiuni pe termen lung, valoarea totală a compensaţiei rămâne îngheţată (în acest an – n.r.) la nivelurile din 2011”, se arată într-un comunicat al Trezoreriei SUA.

Astfel, şeful AIG, Robert Benmosche, va primi pentru acest an o compensaţie care nu va depăşi 10,5 milioane de dolari, în timp ce directorul general al Ally Financial, Michael Carpenter, va încasa nu mai mult de 9,5 milioane de dolari, iar Daniel Akerson de la GM 9 milioane de dolari.

Guvernul american a investit, în timpul crizei, 68 miliarde de dolari la grupul de asigurări AIG, 50 miliarde de dolari la constructorul auto General Motors şi alte 17 miliarde de dolari la Ally Financial, holding bancar cu sediul la Detroit construit în jurul businessului de creditare auto.

Trezoreria notează totodată că remuneraţia totală directă acordat în acest an celorlalţi 69 de directori executivi ai celor trei companii va scădea în acest an cu 10% faţă de nivelurile din 2011.

Guvernul a inclus iniţial şapte nume pe lista companiilor supravegheate, care au primit ajutoare de stat excepţionale în timpul crizei financiare. Patru dintre acestea, Bank of America, Citigroup, Chrysler Financial şi Chrysler, au restituit integral ajutoarele şi au ieşit din program.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...