Tribunalul a fixat un nou termen de judecată pentru cererile insolvenţă ale Complexului Energetic Hunedoara

Economica.net
12 12. 2016
ceh_80621900_33076000

‘S-a fixat termen pe 14 decembrie. Sindicatul ‘Noroc Bun’ a depus o cerere de intervenţie în interes propriu şi n-a timbrat-o. Ea trebuie timbrată cu o taxă judiciară de 200 de lei şi trebuie studiată’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Prima solicitare de declarare a insolvenţei CEH, ce trebuia judecată luni, a fost depusă la Tribunalul Hunedoara de către două firme private. Una dintre acestea are de primit de la CEH suma de 3,13 milioane lei, în timp ce a doua firmă are de recuperat 309.540 lei, conform datelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor CEH la data de 23 august 2016.

Cea de-a doua cerere de intrare în insolvenţă a fost depusă chiar de către administraţia CEH. Este pentru a treia oară când CEH solicită declanşarea procedurii de insolvenţă, apreciind că aceasta ar putea salva compania de la faliment.

CEH a mai fost în procedură de insolvenţă în perioada ianuarie – mai 2016, după care sentinţa Tribunalului Hunedoara a fost desfiinţată de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia şi dosarul a fost trimis pentru rejudecare la Deva. Pe 23 iunie, Tribunalul Hunedoara a decis reintrarea în insolvenţă a CEH, însă pe 8 noiembrie CA Alba Iulia a hotărât scoaterea de sub insolvenţă a companiei.

În cadrul CEH lucrează peste 5.000 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.