Trichet acuză FMI că vrea să rescrie istoria în cazul programelor de salvare a Greciei

Economica.net
25 06. 2013
trichet_19509900_97990000

„O restructurare directă a datoriei ar fi fost mai bună pentru Grecia, dar acest lucru nu a fost considerat acceptabil de către partenerii din zona euro”, potrivit unui raport al FMI publicat la începutul lunii iunie.

Trichet, care a fost şeful BCE până la sfârşitul lui 2011, a spus că Fondul nu a sugerat acest lucru la momentul respectiv şi ar fi trebuit să ţină cont mai mult de nevoia de stabilizare a zonei euro.

„Nu îmi aduc aminte ca FMI să fi cerut măsuri mai dure, în privinţa condiţilor sau a programului de aplicare. Mi se pare un fel de reconstrucţie a ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat Trichet într-un interviu acordat Reuters Insider Television.

Raportul FMI, referitor la lecţia salvării Greciei, a creat tensiuni între autorităţile Uniunii Europene şi instituţia financiară, provocând incertitudini legate de cooperarea din interiorul aşa-numitei troici a creditorilor.

Potrivit Comisiei Europene, restructurarea datoriei elene în 2010 ar fi fost o eroare, iar Fondul nu a propus acest lucru. Actualul şef al BCE, Mario Draghi, a avertizat faţă de „judecarea trecutului cu ochii prezentului”.

Primul program de salvare a Greciei a fost conceput în condiţiile unor turbulenţe extreme pe piaţa financiară, în mai 2010.

Revizuirea în scădere a datoriei publice a Greciei cu aproape 75% a fost impusă creditorilor privaţi în cadrul celui de-al doilea plan de salvare, de 130 miliarde de euro, aprobat anul trecut.

Trichet a apărat maniera în care liderii zonei euro au tratat criza, spunând că atât UE cât şi cele 17 ţări din uniunea monetară au demonstrat rezistenţă în prima criză majoră care a afectat regiunea de la introducerea euro în 1999.