Tronsonul Cernavodă-Medgidia al autostrăzii Soarelui va fi inaugurat săptămâna viitoare

Tronsonul Cernavodă - Medgidia al autostrăzii Cernavodă - Constanţa va fi inaugurat săptămâna viitoare, traficul urmând să se desfăşoare pe o singură cale, în regim de drum naţional, anunţă Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România.
Economica.net - J, 12 iul. 2012, 09:38
Tronsonul Cernavodă-Medgidia al autostrăzii Soarelui va fi inaugurat săptămâna viitoare

Potrivit CNADNR, deschiderea oficială a circulaţiei pe o cale a autostrăzii Cernavodă – Constanţa, Tronsonul Cernavodă – Medgidia, va avea loc în 19 iulie, de la ora 11.00, la Nodul rutier Cernavodă.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, anunţat, la începutul lunii, că din 20 iulie se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa, pe autostradă.

„În 20 iulie, pe sectorul Medgidia – Cernavodă se dă drumul în regim de drum naţional, cu indicatoare de drum naţional, cu restricţiile de drum naţional, tocmai pentru a facilita accesul turiştilor la mare. Se va circula cu maxim 80 de kilometri la oră, pe o singură cale, pe două benzi, o bandă pe fiecare sens. De la Medgidia la Constanţa, inclusiv Centura municipiului Constanţa, va fi în regim de autostradă, cu toate segmentările, cu măsurile pentru siguranţa circulaţiei, se va circula cu 130 de kilometri pe oră. Considerăm că este foarte util să asigurăm accesul turiştilor la mare, vedeţi ce se întâmplă în fiecare sfârşit de săptămână şi nu numai”, afirma ministrul Ovidiu Silaghi, după o vizită pe şantierul autostrăzii Cernavodă – Medgidia.

El mai spunea că ministerul este mulţumit de modul în care lucrează constructorul şi că, deşi termenul de finalizare pentru Cernavodă-Medgidia este la începutul anului viitor, autostrada ar putea fi terminată mai repede.

După ce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă – Medgidia, a fost organizată o nouă licitaţie câştigată de consorţiul Astaldi – Max Boegl, acelaşi care lucrează şi la tronsonul Medgidia – Constanţa.

Semnarea contractului a avut loc pe data de 21 septembrie 2011, iar pe 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizaţi complet în ianuarie 2013, dar din vară se va putea circula pe o singură cale.

La sfârşitul lunii iulie 2011 au fost inauguraţi 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanţa, iar timp de două luni circulaţia s-a desfăşurat pe o singură cale până la finalul lui septembrie, când a fost dată circulaţiei şi cealaltă cale.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...