Tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş va fi deschis circulaţiei în noiembrie 2012

Până la sfârşitul anului, vor fi reactualizate şi proiectele pentru alte tronsoane din Autostrada Transilvania, respectiv Gilău-Nădăşelu şi Câmpia Turzii-Iernut, urmând ca în prima parte a anului viitor să fie lansată licitaţia pentru secţiunea Iernut-Târgu Mureş.
Economica.net - D, 06 nov. 2011, 10:56

Circulaţia auto pe tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de 64 kilometri, va fi deschisă în noiembrie anul viitor, însă recepţia totală a lucrărilor este programată pentru 30 august 2013, potrivit unui document guvernamental.

În document se arată că, până la sfârşitul anului, vor fi reactualizate proiectele pentru alte tronsoane din Autostrada Transilvania, respectiv Gilău-Nădăşelu şi Câmpia Turzii-Iernut, urmând ca în prima parte a anului viitor să fie lansată licitaţia pentru secţiunea Iernut-Târgu Mureş.

Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, încheiat cu compania americană Becthel pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri. După şapte ani de la lansarea proiectului, au fost finalizaţi doar 52 de kilometri.

Contractul cu Bechtel a fost renegociat în acest an, compania americană urmând să finalizeze doar două tronsoane din cele opt ale autostrăzii. Guvernul a avizat noul contract, care prevede reducerea costului aferent lucrării cu 50%, la 6,9 milioane euro/km, şi permite scoaterea la licitaţie a tronsoanelor încă neîncepute.

Bechtel va continua lucrările la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii. Traseul autostrăzii mai cuprinde şase secţiuni însumând 297 km, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km).

Lucrările la sectorul Suplacu de Barcău-Borş au început în 2007. În acelaşi an, Bechtel a început să construiască peste râul Arieş cel mai mare viaduct al proiectului, în lungime de aproape un kilometru şi o înălţime de 23 de metri.

În prezent, România are 313 kilometri de autostradă şi alţi 276 km în execuţie. Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, reţeaua de autostrăzi va ajunge la 845 de kilometri în câţiva ani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...