Trump, amenințat cu arestul dacă mai amenință martorii în procesul în care este acuzat că a ascuns în actele contabile o plată către actrița de filme porno Stormy Daniels

Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în detenţie, după ce acesta a ignorat interdicţia de a ataca verbal martorii şi juraţii în acest proces, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 mai 2024, 19:33
Trump, amenințat cu arestul dacă mai amenință martorii în procesul în care este acuzat că a ascuns în actele contabile o plată către actrița de filme porno Stormy Daniels

Donald Trump, care aspiră anul acesta la un nou mandat prezidenţial, a fost condamnat marţea trecută la plata unei amenzi de 9.000 de dolari pentru încălcarea interdicţiei impuse. Instanţa a constatat atunci nouă încălcări de acest fel, aplicându-i astfel o amendă de câte o mie de dolari pentru fiecare dintre ele şi l-a avertizat că în caz de recidivă riscă încarcerarea.

Dar acum acelaşi judecător, Juan Merchan, i-a mai aplicat lui Trump încă o amendă de o mie de dolari, în urma „încălcării dispoziţiei sale prin comentarii publice asupra completului de judecată şi modului în care acesta a fost selectat”. Totodată, judecătorul l-a avertizat din nou pe fostul preşedinte că orice viitoare încălcare a respectivei dispoziţii îl face pasibil de „încarcerare”.

În acest proces, lansat pe 15 aprilie, Trump este acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.

Înaintea deschiderii procesului, judecătorul i-a interzis fostului preşedinte să atace public martorii şi juraţii. În mesaje pe reţeaua sa socializare Truth Social, Trump îl atacă în mod special pe fostul său avocat Michael Cohen, devenit acum unul dintre inamicii săi înverşunaţi şi un martor cheie al acuzării în acest proces. De asemenea, fostul preşedinte sugerează că membrii completului de judecată nu sunt imparţiali.

Trump este inculpat în patru dosare şi a fost deja condamnat la amenzi grele în două procese civile, pe care le consideră toate orchestrate politic împotriva lui de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale în noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei,......
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi ...
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...