Trump anunță că a pregătit scrisori prin care amenință partenerii comerciali ai SUA cu taxe vamale pentru a-i forța să încheie tratate, pe care le va expedia luni

05 07. 2025
Donald Trump

„Am semnat scrisori şi vor trimise luni, probabil 12”, le-a spus preşedintele american jurnaliştilor care îl însoţeau la bordul Air Force One.

„Este mai uşor să trimiţi o scrisoare, spunând: „Ascultaţi, ştim că noi avem un anume deficit sau în unele cazuri un excedent, dar nu mult. Şi iată că aveţi de plătit pentru a face afaceri cu SUA””, a explicat el.

„Am făcut asta cu Regatul Unit şi asta a fost foarte bine pentru ambele părţi. Cu China s-a făcut asta şi cred că este foarte bine pentru ambele părţi”, a adăugat preşedintele american.

Trump stabilise anterior 9 iulie ca dată limită pentru încheierea unui acord între Washington şi partenerii săi, cu riscul de a vedea o creştere a taxelor vamale la exporturile lor spre SUA.

Aceste taxe vamale ar putea varia de la o ţară la alta, de la China la Uniunea Europeană, de la un procent de 10% la 20%, chiar mult mai ridicat, de la 60% la 70%, potrivit lui Trump.

Ţările respective vor începe, potrivit lui, să plătească de la 1 august.

La începutul luni aprilie, preşedintele american a provocat o undă de şoc, anunţând o creştere drastică a taxelor vamale pentru restul lumii: o suprataxă minimă de 10%, care ar putea merge până la 50% pentru ţările care exportă mai mult spre SUA decât importă produse americane.

Preşedintele a suspendat ulterior aceste taxe vamale, deschizând calea negocierilor comerciale cu fiecare dintre parteneri.

Responsabili americani au anunţat că o serie de acorduri comerciale ar putea fi anunţate în zilele următoare.

Pentru moment, administraţia lui Donald Trump nu a dezvăluit decât acorduri cu Regatul Unit şi Vietnam, în timp ce Washington şi Beijing au convenit să-şi reducă temporar taxele lor reciproce.

Sursa foto: Flickr