Trump anunţă că este deschis la noi sancţiuni împotriva Rusiei şi ale ţărilor care fac afaceri cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat deschiderea pentru adoptarea de noi sancţiuni ale Congresului SUA împotriva Rusiei, la câteva zile după ce premierul ungar Viktor Orban a declarat că Trump l-a asigurat că ţara sa poate continua să importe ţiţei rusesc, relatează dpa.
AGERPRES - lun, 17 nov. 2025, 13:09
Trump anunţă că este deschis la noi sancţiuni împotriva Rusiei şi ale ţărilor care fac afaceri cu Rusia

„Orice ţară care face afaceri cu Rusia va fi sancţionată sever”, le-a spus Trump jurnaliştilor duminică seară pe aeroportul Palm Beach din Florida, scrie Agerpres.

„Am putea adăuga Iranul la această formulă”, a mai spus Trump.

Liderul de la Casa Albă nu a furnizat alte detalii privind măsurile punitive plănuite.

Vineri, premierul ungar Viktor Orban a declarat, după o întâlnire cu Trump, că a primit asigurări din partea preşedintelui american că ţara sa va putea să continue să importe ţiţei din Rusia în pofida sancţiunilor SUA împotriva Moscovei.

Guvernul SUA a impus la sfârşitul lui octombrie sancţiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia.

Decizia a fost o reacţie la refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt „războiului absurd” împotriva Ucrainei, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent.

Sancţiunile sunt menite să crească presiunea asupra sectorului energetic din Rusia, limitând capacitatea Kremlinului de a-şi finanţa maşina de război, notează dpa.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...