Trump anunță că nu renunță la nominalizarea lui Pete Hegseth, un prezentator al postului Fox News, pentru conducerea Pentagonului, în ciuda presiunilor venite inclusiv din propriul partid

Preşedintele ales american Donald Trump a afirmat vineri că îşi menţine încrederea în Pete Hegseth pentru a prelua conducerea Pentagonului, în pofida acuzaţiilor de agresiune sexuală şi de consum excesiv de alcool care i se aduc acestui fost militar şi prezentator la Fox News, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 07 dec. 2024, 10:10
Trump anunță că nu renunță la nominalizarea lui Pete Hegseth, un prezentator al postului Fox News, pentru conducerea Pentagonului, în ciuda presiunilor venite inclusiv din propriul partid

„Pete se descurcă grozav!”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social, adăugând că Pete Hegseth este un „câştigător” şi că „nimic nu-l va putea face să dea înapoi!!!”.

În cursul unui interviu vineri seara târziu, Donald Trump şi-a reiterat încrederea în acesta, potrivit extraselor date publicităţii de canalul NBC News, restul interviului urmând să fie difuzat duminică.

„Oamenii sunt un pic neliniştiţi”, a recunoscut totuşi el. „Dar lui îi place armata şi cred că oamenii încep să vadă asta”, a adăugat preşedintele ales.

Miliardarul republican doreşte să pună capăt tergiversărilor existente până şi în cadrul taberei sale cu privire la alegerea acestui fost maior de 44 de ani pentru a prelua conducerea unui minister, cu peste trei milioane de angajaţi şi dotat cu un buget al apărării depăşind 800 miliarde de dolari în 2023.

Dar Senatul american, însărcinat în SUA să confirme numirile pentru anumite posturi de înaltă responsabilitate, va avea ultimul cuvânt.

Potrivit NBC News, cel puţin şase senatori republicani s-ar fi opus numirii lui Pete Hegseth, în timp ce partidul lui Donald Trump va dispune începând din ianuarie de o majoritate de 53 de senatori faţă de 47 cât vor avea democraţii.

Prezentatorul Fox News, canalul preferat al conservatorilor americani, a mers de mai multe ori în Senat în acest zile pentru a încerca să-i convingă pe aleşii refractari.

„Vom merita aceste voturi”, a reacţionat el joi în Capitoliu, la Washington, ca apoi, vineri, să-i mulţumească lui Donald Trump pentru mesajul său de susţinere.

„Mulţumesc, dle preşedintele. Ca şi dumneavoastră, nu vom da înapoi niciodată!”, a scris el pe X.

La jumătatea lunii noiembrie, la câteva zile după anunţarea numirii sale, o acuzaţie de agresiune sexuală datând din 2017 a fost înregistrată în California.

Nicio plângere nu fusese depusă la vremea respectivă, iar fostul militar dezminte orice relaţie neconsimţită.

Îndoielile asupra acestei alegeri au crescut şi mai mult când New York Times a relatat că propria sa mamă îl calificase în 2018 drept „agresor de femei” într-un e-mail, spunând că este lipsit de caracter.

Penelope Hegseth a revenit totuşi asupra propriilor sale cuvinte miercuri pe Fox News, subliniind că acestea fuseseră scrise „la mânie” în timpul divorţului fiului său.

Potrivit publicaţiei New Yorker, Pete Hegseth a fost în cele din urmă constrâns să-şi abandoneze funcţiile în fruntea a două asociaţii în urma unei acuzaţii de agresiune sexuală, consum excesiv de alcool şi administrare defectuoasă.

„Am vorbit cu persoane car îl cunosc foarte bine şi spun că el nu are probleme cu alcoolul”, a declarat vineri Trump, ştiindu-se că el însuşi nu este băutor.

Hegseth a asigurat săptămâna aceasta într-un interviu că nu va „bea nicio picătură de alcool” dacă va fi confirmat la conducerea Pentagonului.

Anterior, Donald Trump a fost constrâns să renunţe la Matt Gaetz, prima sa alegere pentru postul de ministru al justiţiei, care a „capitulat” după acuzaţii de relaţii sexuale cu o minoră.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă că navele care nu respectă protocoalele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz vor fi atacate sau scufundate
Iranul ameninţă că navele care nu respectă protocoalele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz vor fi atacate sau scufundate
Gardienii Revoluţiei au a afirmat joi că Strâmtoarea Ormuz este sub controlul Republicii Islamice, conform legislaţiei internaţionale, şi a avertizat că navele care nu respectă protocoalele......
Nou parc de retail lângă portul Constanța. Globalworth și Global Vision reiau dezvoltarea unui teren de 10 hectare
Nou parc de retail lângă portul Constanța. Globalworth și Global Vision reiau dezvoltarea unui teren de 10 hectare
Global Vision, în parteneriat cu Globalworth, reiau dezvoltarea pe 10 hectare pe care le dețin în satul Lazu, la sud de ...
Românii au cheltuit pe produse de larg consum și electroIT 140 de miliarde de lei, anul trecut, peste 2024. Polonia, Slovacia și Lituania sunt pe scădere
Românii au cheltuit pe produse de larg consum și electroIT 140 de miliarde de lei, anul trecut, peste 2024. Polonia, Slovacia ...
Romanii au cheltuit în 2025 aproximativ 140 de miliarde de lei pe bunuri de larg consum și electro-IT, cu 5% mai mult față ...
Alertă în Alaska! SUA şi Canada ridică de la sol avioane de război pentru a intercepta avioane de luptă ruseşti în apropierea Alaskăi
Alertă în Alaska! SUA şi Canada ridică de la sol avioane de război pentru a intercepta avioane de luptă ruseşti în ...
SUA şi Canada au ridicat de la sol avioane militare pentru a intercepta avioane de luptă ruseşti în apropierea Alaskăi ...