Trump anunță că următoarea țintă a unui atac american este Cuba
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/Trump.png)
„Am construit această armată minunată. Am spus că „niciodată nu va trebui să o folosim”. Dar uneori trebuie să o foloseşti. Iar Cuba este următoarea, apropo”, a declarat Trump la Miami, fără a explica ce înseamnă acest lucru.
Săptămâna trecută, Trump a făcut aluzii la o posibilă cucerire a insulei guvernate de comunişti, spunându-le jurnaliştilor că el este cel va avea „onoarea de a lua Cuba”. De săptămâni de zile Trump afirmă că Cuba este în pragul prăbuşirii.
Relaţiile dintre Havana şi Washington au fost tensionate de la revoluţia din 1959 a lui Fidel Castro. Situaţia s-a deteriorat şi mai mult în timpul celui de al doilea mandat al lui Trump.
În timpul mandatului lui Trump, Washingtonul a sporit presiunea economică asupra Cubei, cu scopul declarat de a întrerupe fluxurile de valută şi de petrol către insula caraibiană.
Presiunea a sporit după ce autorităţile americane au derulat operaţiunea din ianuarie în care preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost reţinut în capitala Caracas şi transportat în SUA.
Operaţiunea a lipsit Havana de unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai săi, care a susţinut multă vreme insula, în special prin livrări de petrol, în timpul embargoului comercial de decenii impus de SUA.
Cuba şi SUA sunt angrenate în discuţii oficiale, după cum au confirmat ambele părţi.