Trump anunţă că vrea să preia controlul asupra petrolului iranian printr-o operaţiune militară „pe teren”

Preşedintele american Donald Trump ia în calcul o operaţiune militară cu trupe americane pe teren în Iran, cu scopul de a extrage aproximativ 450 de kilograme de uraniu din această ţară, relatează luni publicaţia The Wall Street Journal (WSJ), citată de EFE.
AGERPRES - lun, 30 mart. 2026, 12:18
Trump anunţă că vrea să preia controlul asupra petrolului iranian printr-o operaţiune militară

Operaţiunea, asupra căreia Trump nu a luat încă o decizie, ar putea să prelungească războiul mult mai mult decât a prevăzut Casa Albă şi ar expune direct militarii americani la posibile represalii din partea Iranului, precizează ziarul, citând surse oficiale din SUA.

„Ne vor da pulberea nucleară”, a remarcat preşedintele americane în declaraţii făcute duminică, fără a menţiona posibila operaţiune de capturare a uraniului iranian.

Guvernul de la Teheran a confirmat că deţine aproximativ 440 de kilograme de material nuclear îmbogăţit la 60%, un nivel de puritate considerat apropiat de cele 90% necesare pentru fabricarea armelor nucleare, obiectiv pe care Iranul susţine că nu îl urmăreşte, dar atât SUA, cât şi Israelul se îndoiesc de sinceritatea declaraţiilor iraniene, scrie Agerpres.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) acuză faptul că din 2019 i-a fost refuzat accesul pentru efectuarea de inspecţii la instalaţiile nucleare din Iran şi consideră că rezervele de uraniu ar putea să se afle în continuare în două dintre cele trei situri pe care SUA şi Israelul le-au atacat în iunie trecut: un complex de tuneluri din Isfahan şi un depozit din Natanz.

Pentru a ajunge în acele locuri şi a extrage uraniul, forţele speciale americane ar trebui mai întâi să zboare până în acea zonă, probabil sub tirurile rachetelor sol-aer şi al dronelor iraniene, precizează ziarul newyorkez.

Odată ajunse acolo, „trupele de luptă ar trebui să securizeze perimetrul, astfel încât geniştii, echipaţi cu utilaje de excavare, să poată căuta printre dărâmături şi să verifice dacă există mine sau capcane”, adaugă publicaţia.

Experţi consultaţi de WSJ consideră că uraniul îmbogăţit ar urma să fie probabil depozitat în circa 40-50 de cilindri asemănători celor folosiţi pentru scufundări, care ar urma să fie puşi în containere de transport şi să umple cu ei mai multe camioane.

Operaţiunea ar putea dura o săptămână, iar pentru scoaterea materialul nuclear din Iran ar putea fi necesară amenajarea ad-hoc a unui aerodrom, un proces extrem de riscant.

„Nu este vorba de o operaţiune rapidă, de genul intrăm şi ieşim”, a declarat pentru WSJ generalul în rezervă Joseph Votel, fost şef al Comandamentului Central al SUA şi al Comandamentului pentru Operaţiuni Speciale american.

Ca alternativă, Statele Unite ar putea încerca să extragă uraniul îmbogăţit din Iran în cadrul unor negocieri de pace, în acest sens existând precedente istorice: în 1994, au extras un astfel de material din Kazahstan, iar în 1998 au făcut acelaşi lucru în Georgia, aminteşte ziarul.

Iranul a avertizat duminică SUA că orice operaţiune terestră împotriva ţării se va încheia cu o „capturare umilitoare” a trupelor americane, care vor deveni „hrană pentru rechinii din Golful Persic”.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...